DEZBATERE. Avea dreptul V. Ponta să se pronunțe asupra deciziei în dosarul lui D. Voiculescu?
Declarația premierului Victor Ponta, care s-a pronunțat asupra deciziei instanței de a muta dosarul privind fapte de corupție în cazul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) al lui Dan Voiculescu de la Tribunalul București la Înalta Curte de Casație și Justiție, o dată cu câștigarea alegerilor, a fost comentată în emisiunea lui Cosmin Prelipceanu, „Jurnalul de seară”, de Andreea Paul, deputat PDL, Dan Tudorache, deputat PSD, Laura Ștefan, expert anticorupție și sociologul Vasile Dâncu.
Primul ministru Victor Ponta, jurist de profesie, spune că Tribunalul București nu trebuia să trimită dosarul „ICA”, în care Dan Voiculescu este acuzat că a păgubit statul cu peste 60 de milioane de euro prin privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, la instanța supremă.
„Eu m-am uitat cu ochiul unui jurist şi cred că decizia judecătorului de la tribunal a fost o decizie greşită şi ar trebui CSM, cine se ocupă, să vadă de ce a dat acea decizie. Cât domnul Voiculescu nu e senator, se judecă la instanţa obişnuită, când devine senator, merge la curtea supremă (...) Nu poţi să fii şi senator, şi nesenator”, a declarat premierul într-o emisiune televizată.
Laura Ștefan: „Ca premier, nu ai voie să te exprimi cu privire la hotărâri judecătorești”
„Normele internaționale sunt foarte clare în această chestiune, domnul Ponta este la început și o să învețe, așa cum le-au învățat toți premierii și miniștrii de-a lungul timpului: atunci când ești ministru, cu atât mai mult premier, nu ai voie să te exprimi cu privire la hotărâri judecătorești, încercând să faci să planeze asupra respectivelor hotărâri o presupunere din partea publicului că ele ar fi greșite. Lucrurile astea sunt scrise alb pe negru și, din punct de vedere al sistemului judiciar, ele sunt cunoscute și cvasicunoscute peste tot”, a explicat Laura Ștefan, expert anticorupție.
„Problema este că la noi, tentația de a avea o opinie despre absolut orice este foarte mare și politicienii rezistă cu greu acestei tentații. De aceea avem nevoie de CSM (Consiliul Superior al Magistraturii – n.r.), care să iasă șisă spună de unde și până unde se întinde libertatea de exprimare atunci când ești politician. Și CSM a ieșit până acum și a stabili aceste lucruri foarte clar, chiar dacă politicienilor, din toate partidele politice, nu le-a convenit această chestiune”, a detaliat Laura Ștefan.
„Cu privire la problema de fond, iarăși domnul premier greșește și mă mir la dânsul că face o astfel de eroare, pentru că, dacă în general, persoanele care nu au o pregătire juridică, pot face confuzie între calitatea de senator sau de deputat, în cazul acesta, de senator, și exercițiul respectivei calități, după depunerea jurământului, în cazul domnului premier, care este fost procuror, mă așteptam ca lucrurile astea să fie clare: domnul senator este senator din momentul în care a câștigat alegerile și ele au fost validate de Biroul Electoral Central. După aceea, dânsul trebuie să își depună jurământul”, a declarat expertul anticorupție.
„În cazul de față nu știm dacă domnul senator dorește sau nu să depună jurământul și înțelegem că este la Viena pentru a-și face niște analize medicale. Lucrul acesta este irelevant, din perspectiva competenței instanței, pentru că dânsul are deja calitatea de senator. Ce nu are dânsul este exercițiul acestei calități, adică nu votează, nu ia bani, nu depune moțiuni”, a explicat Laura Ștefan.
„În acest moment, dosarul a fost trimis la Înalta Curte, sunt convinsă că avocații domnului senator, în prima ședință de judecată, vor ridica această problemă și Înalta Curte va stabili dacă este sau nu competentă, de o manieră definitivă”, a afirmat expertul anticorupție.
„Sigur, dacă Înalta Curte este competentă, eu aș putea să pun un pariu că iarăși rămân reprezentantată, eu vin din Sectorul 4, din colegiul domnului senator, și presimt că va fi primul colegiu în care vom avea alegeri. Pentru că domnul Voiculescu a mai plecat o dată din Parlamentul României (pe 25 iunie – n.r.) atunci când dosarul domniei sale se apropia de final la Înalta Curte. Sigur, argumentul domniei sale a fost că nu i s-au aprobat niște inițiative legislative”, a detaliat Laura Ștefan.
Vasile Dâncu: „Din punct de vedere formal, nu l-a apărat pe Dan Voiculescu”
Sociologul Vasile Dâncu este de părere că premierul Victor Ponta s-a exprimat formal. „Aici premierul a fost corect, mi se pare, pentru că era vorba de o chestiune de procedură. Nu este încă senator și atunci, cred că premierul e mai bun jurist decât mine. (...) Mi se pare că, din punct de vedere formal, nu l-a apărat pe Dan Voiculescu, ci a vorbit despre o procedură. Nici premierul nu cred că-și putea da cu părerea așa, pe lângă subiect, să spună altceva. Asta este, nu cred că îl apără pe Dan Voiculescu. Știm, din cei care ne ocupăm de politică mai apropiat, că Dan Voiculescu nu este unul dintre prietenii lui Victor Ponta și nici trustul de presă al lui Dan Voiculescu nu cred că îi ridică osanale lui Victor Ponta. Așa încât, chiar dacă se află într-o coaliție, coalițiile sunt organizări formale, până la urmă, eu cred că aici premierul a fost corect, a procedat formal, ca să spunem așa, nu s-a aventurat să dea alte interpretări”, este de părere sociologul Vasile Dâncu.
Vasile Dâncu a admis însă că, la nivel de percepție publică, demersul lui Dan Voiculescu cu acest dosar se vede ca o „chichiță avocațească”.
Andreea Paul, deputat PDL, consideră că premierul și-a depășit atribuțiile. „Hai să ne lămurim, ce caută premierul să comenteze instanțele judecătorești sau deciziile instanței judecătorești. Nu cred că este menirea lui. Când ești premier ai o responsabilitate exponențială față de cea a unui jurist luat ca profesionist sau ca a unui cetățean oarecare. Ești, totuși, premierul unei țări și cuvintele tale au o greutate precum o ghiulea”, a comentat Andreea Paul.
„USL s-a așezat acum pe un scor foarte mare la alegerile din 9 decembrie și au senzația că acest scor le dă permisul de a subordona justiția”, a afirmat deputatul PDL.
Potrivit deputatulul PSD Dan Tudorache, atât timp cât Dan Voiculescu nu a depus jurământul, el nu e senator. „E o părere personală. Dacă instanța spune că este senator, nu mai înțeleg de ce mai trebuie să depunem jurămantul”, a comentat parlamentarul PSD.
Traseul dosarului ICA
Pe 21 decembrie 2012, după câștigarea alegerilor, Dan Voiculescu a anunţat pe blog că nu va depune jurământul şi nu va particpa la activităţile curente din cauza unor probleme de sănătate. Numai refuzul unui senator de a depune jurământul atrage după sine pierderea mandatului, spune Regulamentul Senatului, ceea ce nu e şi cazul lui Dan Voiculescu.
El are mandat de senator, dar nu şi-l poate exercita, adică nu poate participa la lucrări, nu poate vota, nu poate iniţia legi sau moţiuni. Legea nu prevede un termen pentru depunerea jurământului, aşa că situaţia incertă poate fi prelungită oricât, dacă există motive medicale.
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în 2008, sub acuzaţia de spălare de bani şi mai multe fapte de corupţie în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare. Dosarul s-a aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, și se afla aproape de termenul final, când Dan Voiculescu a demisonat din Senat.
Procesul s-a transferat la Tribunal, unde a bătut pasul pe loc prin numeroase amânări.
După ce BEC a validat alegerile din 9 decembrie, dosarul a fost trimis la Înalta Curte, instanţa care are competenţa de a-i judeca pe demnitari. Acum, avocaţii lui Dan Voiculescu se luptă să demonstreze că acesta nu este parlamentar.
Nu este prima dată când Victor Ponta face declarații în legătură cu acest dosar al lui Dan Voiculescu. În 20 iulie, premierul Victor Ponta anunța demiterea unei angajate a Ministerului Agriculturii și că a depus la DNA o sesizare penală pe numele ei, pentru că depusese, cu o zi în urmă, la dosarul procesului lui Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator (PC), o expertiză independentă a unei entități cu care instituția nu avea un contract.
- Etichete:
- victor ponta
- coruptie
- instanta
- inalta curte
- dan voiculescu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News