Despăgubiri de 800.000 de euro pentru moartea unui bebeluș în spitalul din Suceava

Data actualizării: Data publicării:
picioare de bebelus in spital
Alexandru se născuse pe 17 februarie 2016 și a murit câteva zile mai târziu, pe 1 martie. Credit foto: Guliver/Getty Images

Decizie finală în dosarul unuia dintre cei trei nou-născuți, morți în 2016, la Spitalul Județean Suceava. Curtea de Apel Suceava a decis ca familia lui Alexandru să primească 800.000 de euro despăgubiri. Valoarea daunelor este mai mare decât cea stabilită de Judecătoria Suceava, însă amenda penală dată spitalului a scăzut cu aproape 1 milion de lei. Niciun angajat al spitalului nu a fost tras la răspundere pentru moartea bebelușului, scrie Monitorul de Suceava.

În 2016, în numai 7 luni, trei nou-născuți au murit la Spitalul Județean din Suceava. Unul dintre ei a fost Alexandru, născut pe 17 februarie și decedat pe 1 martie. În puținele zile de viață, bebelușul a fost infectat cu 3 germeni, care au învins trupul firav al micuțului.

Expertizele de specialitate au stabilit că bebelușii ar fi murit în urma contractării unor bacterii, de la coloana de apă a unității spitalicești, scrie sursa citată.

Familia lui Alexandru s-a constituit parte civilă și a dat în judecată Spitalul Județean Suceava. După 8 ani de la tragedie, a venit și decizia finală.

Spitalul Județean Suceava, trimis în judecată ca entitate, a fost găsit vinovat de judecători pentru ucidere din culpă și condamnat la achitarea unei amenzi penale de 280.000 de lei. Suma este de aproape 5 ori mai mică, decât cea stabilită de prima instanță – Judecătoria Suceava, de 1.260.000 lei.

Totodată, Spitalul Județean Suceava va trebui să despăgubească familia bebelușului cu suma totală de 800.000 de euro. Aici, despăgubirile au fost crescute de la 650.000 de euro, cât stabilise prima instanță.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri