Percheziții DNA la Direcția Vamală București. Surse: Angajați ai Fiscului primeau mită între 700 și 10.000 de euro
Data actualizării: Data publicării:
Percheziții au loc la această oră la Direcția Vamală București, într-un dosar de luare de mită. Suspecții ar fi favorizat firme care importau produse contrafăcute.
Andreea Georgescu, jurnalist Digi24: Sunt în desfășurare 20 de percheziții la această oră. Una dintre ele – la Direcția Regională Vamală București. Dar sunt percheziții și la sediile unor firme și la locuințele unor angajați ai Fiscului din București, Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu.
Sunt bănuiți cu toții că ar fi favorizat diverse firme care importau produse contrafăcute, în special haine ori încălțăminte din străinătate și apoi le puneau pe piață în România drept produse originale. Nu făceau acest lucru gratis. Conform surselor noastre, ar fi primit mită între 700 și peste 10.000 de euro pentru fiecare transport de marfă contrafăcută pentru care era dat OK-ul de intrare în țară.
Din datele noastre, la finalul perchezițiilor mai mulți funcționari dar și afaceriști favorizați urmează să ajungă în fața anchetatorilor.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 20 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Dâmboviţa şi Giurgiu, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2021 - 2024, de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu”, se precizează în comunicat.