Actualizare 23.40. Deputatul a ajuns în arestul Poliției Capitalei.
Actualizare ora 22.00 Deputatul a fost reținut marți seara, în trafic, la Urziceni, cu ajutorul SRI, urmând să fie adus la Poliția Capitalei, unde își petrece noaptea. Avocatul său, Bogdan Vlad, a declarat la Digi24 că el îl sfătuise să se întoarcă acasă pentru a aștepta la domiciliu să fie ridicat de poliție și spune că nu înțelege de ce a fost nevoie de SRI. „Nici vorbă de sustragere, de fugă sau ceva de genul acesta”, a declarat avocatul, revoltat că „se încearcă acreditarea ideii unei sustrageri”. El spune că deputatul se îndrepta de la București spre Buzău, unde domiciliază.
_______________________________
Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar în martie 2013 s-a mutat la PC. El fusese ales preşedinte al PC Buzău în luna decembrie. Conducerea PC a hotărât suspendarea deputatului Gheorghe Coman din calitatea de membru al partidului, până la clarificarea situaţiei acestuia în justiţie.
În primă instanţă, un complet de trei judecători de la ICCJ a respins, în 27 decembrie, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă a lui Coman, dispunând ca acesta să fie cercetat în libertate, dar cu interdicţie de a părăsi ţara. Această decizie a fost contestată atât de procurorii anticorupţie, cât şi de avocaţii lui Coman.
Marţi, în faza de recurs, completul de cinci judecători al instanţei supreme a decis arestarea preventivă a lui Coman, hotărârea fiind definitivă.
La judecarea recursurilor, un procuror DNA a spus că deputatul, atunci când a fugit de la locul flagrantului, l-a acroşat cu maşina pe denunţătorul care i-a dat banii şi a lovit autovehiculul în care se afla echipa DNA. Procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată le-a prezentat celor cinci judecători din complet momentul flagrantului, dar şi cel al fugii lui Coman, după apariţia organelor de anchetă.
Procurorii au arătat că Gheorghe Coman şi-a stabilit un cerc relaţional format din persoane care ocupau funcţii de conducere în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice atât la nivel central, cât şi la nivel local, printre demnitari şi lideri politici. Deputatul intermedia prin aceste persoane rezolvarea unor interese private vizând, în principal, sprijinul politic pentru accesul în funcţii publice importante.
Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Coman făcea aceste lucruri în schimbul unor servicii, precum: asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia întâlnirilor de lucru organizate în cadrul formaţiunii politice judeţene pe care o conducea, angajarea într-o funcţie publică de conducere a preşedintelui executiv al Organizaţiei Judeţene Buzău a Partidului Conservator, intervenţia la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău în sensul de a favoriza o societate comercială verificată, administrată de un consilier al Partidului Conservator.
Într-o discuţie telefonică din 3 noiembrie 2013, interceptată de procurori, Gheorghe Coman vorbea despre funcţia de director adjunct la DSV, care, în urma unor „înţelegeri”, ar reveni Partidului Conservator, scrie Mediafax.