Actualizare 18.24:
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis să amâne pentru data de 21 decembrie pronunțarea în cazul contestației procurorilor DNA față de decizia prin care Remus Truică a fost plasat în arest la domiciliu, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, relatează Agerpres.
De asemenea, tot pentru luni a fost amânate și deciziile în cazul celorlalți patru inculpați din dosar: Dan Andronic, avocatul Robert Roșu, Marius Marcovici și Lucian Mateescu.
Mai mult, tot luni ÎCCJ se va pronunța și în cazul contestației DNA la decizia instanței din Brașov de a-l plasa în arest la domiciliu pe prințul Paul.
------
Paul al României şi Remus Truică aşteaptă astăzi o sentinţă din partea magistraţilor Curţii Supreme: află dacă ajung după gratii sau, dimpotrivă, scapă şi de măsura arestului la domiciliu. Hotărârea magistraţilor va fi definitivă. Cei doi sunt în acest moment cercetaţi în arest la domiciliu în dosarul retrocedărilor ilegale prin care statul ar fi fost prejudiciat cu 136 de milioane de euro.
Bună dimineaţa! Aveti emoţii? Cum sunteţi?
„Am încredere în justiţia română”, a spus Paul al României, la intrarea în sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reporter: Aveţi emoţii, domnule Truică?
Remus Truică: Bineînţeles!
Dosarul reţelei de retrocedări ilegale ce îl vizează pe Paul al României scoate la iveală adevărate inginerii imobiliare ţesute în jurul fostei Ferme Regale Băneasa. DNA susţine că nepotul lui Carol al II-lea trebuia să vândă terenul, imediat după retrocedare, unui offshore în spatele căruia erau ceilalţi membri ai grupării.
Unul dintre acţionari, un miliardar israelian, ar fi dat ordin să se facă orice e posibil pentru a evita plata taxelor notariale, pe care le-a considerat prea mari. Aşa că cele 17 hectare au fost împărţite în mai multe loturi, iar adresa terenului a fost schimbată pe hârtie, explică anchetatorii în dosar.
Procurorii anticorupţie descriu, în dosarul reţelei Remus Truică - Paul al României, traseul retrocedării şi vânzării terenului ce a făcut parte din Ferma Regală Băneasa.
Totul a început în septembrie 2008. În urma intervenţiei omului de afaceri pe lângă membrii Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare pentru Protecţia Plantelor, aceştia au aprobat retrocedarea celor 17 hectare către Paul al României. Potrivit înţelegerii anterioare, acesta trebuia să vândă, de îndată, terenul către offshore-ul cipriot Reciplia, prezent şi în România cu acelaşi nume. Preţul stabilit: 4 milioane de euro.
"Vânzarea a fost însă amânată din cauza taxelor notariale datorate în conformitate cu Ghidul notarilor publici pentru anul 2008. Valoarea minimă admisă la tranzacţie era, potrivit acestui ghid, de 1.300 euro/mp pentru bulevardul Ion Ionescu de la Brad, ceea ce ar fi dus la taxe de aproximativ 6,5 milioane euro, sumă considerată inacceptabilă ", explică procurorii. Ei spun că omul de afaceri israelian Benjamin Steinmetz, unul dintre cei mai bogaţi din lume, cu o avere de ordinul miliardelor de dolari, a fost cel care s-a opus achitării unor taxe atât de mari.
S-a găsit aşadar o primă soluţie: în hârtii, terenul a fost pur şi simplu mutat de pe Bulevardul Ion Ionescu de la Brad numărul 8 pe strada Gheorghe Ionescu Siseşti, numărul 8A. Prin această mişcare, valoarea din grila notarială a scăzut de trei ori, la 500 euro/mp, iar taxele au scăzut şi ele cu aproape 4 milioane de dolari
Şi această sumă a fost considerată prea mare de către miliardarul israelian.
În aceste condiţii, terenul a fost împărţit în trei loturi. În plus, criza financiară şi prăbuşirea afacerilor imobiliare au făcut ca în grila notarială din 2009, valorea terenului să scadă de aproape zece ori, la 54 euro/mp. În consecinţă, scade şi taxa, aşa că vânzarea este parafată în ianuarie 2009.
DNA arată şi că, ulterior, terenul a fost din nouă împărţit şi vândut succesiv, tocmai în scopul albirii sumelor obţinute ilegal.
Citiți și