FOTO Mediafax
ACTUALIZARE 12.07. Darius Vâlcov rămâne în arest. Hotărârea de astăzi poate fi contestată.
ACTUALIZARE 10.00. Vasile Blaga se apără de acuzaţiile pe care i le aduce fostul ministru al Finanţelor. În declaraţiile date în această dimineaţă, a lăsat să se înţeleagă că, dacă o singură acuzaţie se va adeveri, nu va mai face parte din conducerea PNL:
„Domnul Vâlcov cred că iniţial, ca să îşi rezolve problemele faţă de subordonaţi probabil că a făcut aceste declaraţii acolo, dar, repet, niciodată nu am fost implicat în atribuirea unui contract vreunei firme. Nu am intervenit şi nu am fost implicat în atribuirea unui contract unei firme, nu am fost în Olt sau la sediul partidului ca să îi spun să îi dea vreun contract firmei Tehnologica Radion. Probabil că vrea să scape ca şi alţii. Dacă un singur cuvânt de acolo se adevereşte, vă daţi seama că nu mai pot să particip la astfel de şedinţe”, a declarat Vasile Blaga.
În dosarul de corupţie al fostului ministru al Finanţelor apare şi numele liderului liberal Vasile Blaga.
Darius Vâlcov l-a denunţat la DNA pe copreşedintele PNL. El le-a spus procurorilor că Vasile Blaga ar controla o firmă de construcţii şi că ar fi cerut ca aceasta să primească contracte cu Primăria Slatina. Afirmaţiile lui Darius Vâlcov au fost probate cu detectorul de minciuni. De cealaltă parte, copreşedintele PNL răspunde categoric: nimic nu e adevărat.
Inculpaţii din dosar şi câţiva martori au declarat că Vasile Blaga, actualul copreşedinte al PNL, s-ar fi aflat în spatele afacerilor prin care firma Tehnologica Radion a primit, preferenţial, zeci de contracte publice de la primăria Slatina. Primărie condusă, la acea vreme, de Darius Vâlcov. Iar firma este a unui fost consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu.
„Reprezentantul S.C. BIFF INTERNATIONAL S.R.L. şi participant la licitaţiile pentru lucrările Slatina, Scornicşeti-Potcoava şi Drăgăneşti-Piatra Olt, a declarat că S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L. nu a îndeplinit criteriile pentru a câştiga cele 3 licitaţii şi că, după procedura licitaţiilor şi epuizarea căilor de atac în instanţă, a discutat personal cu Darius Vâlcov în biroul acestuia care i-a spus că nu va putea să execute lucrările, întrucât licitaţiile trebuiau câştigate de „S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L., firmă care este controlată de domnul Vasile Blaga, prin fiica acestuia", se arată în rechizitoriul procurorilor DNA, prin care Darius Vâlcov a fost trimis în judecată.
În acelaşi document se precizează că însuşi fostul ministru al Finanţelor a făcut un denunţ pe numele lui Vasile Blaga.
„Astfel, inculpatul VÂLCOV DARIUS BOGDAN a arătat că, în anul 2009, a fost chemat de VASILE BLAGA la sediul central al Partidului Democrat Liberal şi i-a spus, confidenţial, că ştie că în Olt se va licita pentru nişte lucrări de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare, transmiţându-i, fără echivoc, că alocarea în viitor a fondurilor pentru unele lucrări la Primăria Slatina se va face sub condiţia ca S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L. să câştige licitaţiile”, potrivit rechizitoriului DNA.
Întrebat de ce crede că au fost făcute aceste declaraţii, Vasile Blaga a răspuns: „Cine ştie. Este într-o situaţie delicată, este într-o situaţie dificilă... E problema lui. Este într-o situaţie delicată într-adevăr. Cine ştie ce speră...”
Ca să se asigure că aceste afirmaţii sunt adevărate, procurorii DNA au decis să-l ducă pe Darius Vâlcov la detectorul de minciuni.
„Cu prilejul testării poligraf, la întrebarea „Minţi atunci când susţii că Vasile Blaga este cel care te-a pus în legătură cu Theodor Berna?", la care inculpatul Vâlcov Darius a răspuns „Nu", s-a constatat că răspunsul inculpatului nu a provocat modificări specifice comportamentului simulat”, se arată în rechizitoriul DNA.
Vasile Blaga, copreşedinte: „Este o minciună sfruntată. Niciodată nu am avut niciun fel de discuţie de acest fel cu domnul Darius Vâlcov, cu altcineva din Primăria Slatina sau cu un alt reprezentant al unei alte administraţii din ţara asta. Niciodată nu am avut discuţii, condiţionări pentru astfel de contracte. De fapt, aceste contracte nici nu erau la Ministerul Dezvoltării, în 2009, când eram eu ministru”.
Dosarul lui Darius Vâlcov va fi judecat de magistraţii instanţei supreme. Anchetatorii îl acuză de trafic de influnenţă, infracţiune pe care ar fi comis-o pe când era primarul oraşului Slatina. Concret, fostul demnitar ar fi primit, de la un om de afaceri, două milioane de euro mită. Sunt bani în schimbul cărora trebuia să-l ajute să câştige mai multe licitaţii publice. Cu sumele primite, fostul ministru şi-ar fi cumpărat peste 100 de tablouri semnate de pictori celebri. Unele dintre ele au fost ascunse în pereţii unei case. Procurorii anticorupţie au descoperit şi un seif în care Darius Vâlcov ascundea sume importante de bani.