Daniel Morar, primul adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost numit în Consiliul Guvernatorilor Academiei, în timpul Adunării Generale a Statelor Părţi la acest for, care s-a desfășurat în 29 – 30 noiembrie 2012, arată un comunicat al Ministerului Public.
Academia Internaţională Anticorupţie este o organizaţie internaţională la care au aderat 58 de state şi trei organizaţii internaţionale, având ca scop furnizarea de pregătire practică şi educaţie în domeniul luptei anticorupţie, realizarea de cercetări ştiinţifice, acordarea de asistenţă tehnică statelor şi promovarea cooperării internaţionale în acest domeniu, arată Ministerul Public.
Consiliul Guvernatorilor Academiei e compus din 11 membri, nouă aleşi de Adunarea Generală, iar doi numiţi de ONU şi de statul gazdă. Potrivit regulilor de procedură, membrii Consiliului desfăşoară o activitate pro bono, în nume personal, şi se întâlnesc cel puţin o dată pe an pentru adoptarea strategiilor, a regulilor de funcţionare, numirea decanului şi aprobarea exerciţiului financiar al Academiei.