Dan Voiculescu demisionează iar din Senat. Dosarul I.C.A. ar urma să se întoarcă la o instanță inferioară
Ei spun că ar fi vorba despreo încercare a lui Dan Voiculescu de a tergiversa procesul în care este judecat, până la prescrierea faptelor.
Procurorii DNA afirmă ca fostul senator și-a utilizat poziția politică pentru a cumpăra pachetul majoritar de acțiuni al Institutului de Cercetări Alimentare la un preț mult mai mic decât cel real.
Dan Voiculescu a fost reales senator într-un colegiu din București, la alegerile parlamentare din 9 decembrie, însă a amânat depunerea jurământului.
El își dăduse demisia în 25 iunie a anului trecut, cu puțin timp înainte de finalul mandatului, după ce a invocat nemulțumiri în ceea ce privește concretizarea unor propuneri legislative.
Demisia sa a implicat, la acea dată, schimbarea instanței care judecă dosarul dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, care a fost mutat atunci de la Înalta Curte de Casație și Justiție la Tribunalul București.
O dată cu validarea rezultatelor alegerilor, dosarul a fost retrimis instanței supreme, care are termen de judecată joi.
Dan Voiculescu a spus că vrea să renunțe la funcția în care a fost ales pentru că vrea să renunțe la imunitatea pe care o au parlamentarii, pentru ca justiția să își facă treaba.
„Am luat decizia astăzi, 28 ianuarie 2013, să renunț la imunitatea parlamentară astfel încât justiția să își facă datoria”, a declarat azi Dan Voiculescu.
Crin Antonescu: „Este o decizie care m-a surprins și pe mine”
Președintele PNL, Crin Antonescu, președintele Senatului, s-a declarat surprins de decizia lui Dan Voiculescu și a explicat care sunt procedurile o dată cu vacantarea postului de senator.
„Nu (știam – n.r.), este o decizie individuală în legătură cu care nu am comentarii de făcut. Este dreptul fiecăruia dintre noi, de a lua astfel de decizii. Este o decizie care m-a surprins și pe mine, dar în legătură cu care nu am comentarii de făcut”, a declarat Crin Antonescu.
„Ne spune legea că în condițiile vacantării unui colegiu, se organizează alegeri anticipate pentru colegiul respectiv și fără îndoială se vor organiza”, a precizat Crin Antonescu.
Întrebat dacă USL îl va susține pe Dan Voiculescu la o eventuală canddiatură, Crin Antonescu a spus că nu comentează scenarii fantasmagorice, din moemnt ce nu știe dacă Dan Voiculescu, proaspăt demisionar, va mai dori să candideze. El a dat asigurări că USL va participa la aceste alegeri.
Liderul liberal a evitat să comenteze traseul dosarului lui Dan Voiculescu în instanță.
Iulian Crăciun, fostul contracandidat: „istoria se repetă”
Candidatul pe care Alianța România Dreaptă l-a „aruncat” în luptă împotriva lui Dan Voiculescu la alegerile din 9 decembrie, din sectorul 4 al Capitalei, a fost Iulian Crăciun.
„Istoria se repetă: Dan Voiculescu și-a dat demisia din Parlament. Asta trebuie să le dea de gândit oamenilor, încă o dată...”, a comentat el azi decizia fostului contracandidat, pe contul de Facebook.
Iulian Crăciun are 34 de ani, este căsătorit, are o fetiță de doi ani şi a absolvit Facultatea Electronică a Universităţii Bucureşti.
Laura Ştefan: „Dânsul nu este protejat în acest moment de niciun fel de imunitate cu privire la acest dosar”
Cristian Pârvulescu, preşedintele Asociației Pro Democraţia consideră că era previzibil că Dan Voiculescu va renunţa la imunitate.
„În momentul în care Dan Voiculescu a renunațat la imunitate sau s-a pus la dispoziția justiției, deci practic din acest moment nu acesta va fi argumentul dacă se tergiversează procesul, ci vor fi motive procedurale. Dar nu aș vrea să confundăm lucrurile, imunitatea este un principiu mult prea important ca să fie neglijat în scandalul Voiculescu”, a comentat președintele APD.
„Nu are legătură această demisie a lui Dan Voiculescu din Parlament cu imunitatea sa. Dânsul nu este protejat în acest moment de niciun fel de imunitate cu privire la acest dosar, nu s-a pus problema nicio secundă a arestării preventive sau a reţinerii domniei sale”, a precizat Laura Ștefan. expert anticorupție.
„Doar în momentul în care o instanţă adoptă o decizie finală într-un dosar penal, acea decizie finală se pune în aplicare. Și vedeți că există și decizii de condamnare, și decizii de achitare date de instanțe din România cu privire la parlamentari. Asta nu înseamnă că dacă parlamentarul are imunitate pentru arestare, are imunitate și împotriva condamnării penale, evantuale, pe care o decide o instanță de judecată. Deci, să nu amestecăm lucrurile”, a subliniat Laura Ștefan.
„Nu e nicio legătură între imunitatea parlamentară a lui Dan Voiculescu şi demisia sa. Singura legătură care se poate face între demisia sa și dosarul domniei sale de natură penală ţine de competenţa instanţei care judecă dosarul. Dacă domnul Voiculescu este parlamentar, dosarul merge la ÎCCJ. Dacă domnul Voiculescu nu este parlamentar, dosarul merge la Tribunalul municipiului București. Dacă dosarul se judecă la Tribunalul București, există posibilitatea unui apel la Curtea de Apel București și a unui recurs la curtea supremă. La instanța supremă, există doar posibilitatea unui recurs, la completul de cinci judecători. Este vorba de o opțiune personală a domnului Voiculescu cu privire la instanţa care doreşte să-i judece dosarul”, a spubliniat Laura Ștefan.
„Întotdeauna e o decizie interesată, nu putem să-l condamnăm pe domnului Voiculescu că face o alegere în privința propriului dosar”, a comentat expertul anticorupție.
„La acest termen la Înalta Curte probabil se va decide declinarea dosarului către Tribunalul București, pentru că în momentul acesta, curtea supremă este legal sesizată cu acest dosar și trebuie să ia o deciziei, fie de a continua dosarul, fie de a declina la Tribunal. Cred că va declina, pentru că e vorba de competența personală, care ține de calitatea domnului Voiculescu de parlamentar, respectiv de simplu cetățean.
„Atât la Tribunalul București, cât și la ÎCCJ, cercetarea judecătorească a ajuns destul de departe. Vorbim despre situația în care s-ar putea da o soluţie într-un termen destul de scurt, fie la o instanță, fie la cealaltă”, a conchis Laura Ștefan.
Traseul dosarului
Judecătorii Tribunalului București au admis în 20 decembrie excepția lipsei de competență după calitatea persoanei, după ce mandatul de senator al lui Dan Voiculescu a fost validat, și au transmis dosarul spre soluționare către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.
„Solutie: Admite excepţia lipsei de competenţă după calitatea persoanei a Tribunalului Bucureşti. În baza disp. art. 42 din C.p.p., declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii Voiculescu Dan, Popa Corneliu, Sandu Jean Cătălin, Mencinicopschi Gheorghe, Pantiş Sorin, Săvulescu Vlad Nicolae, Domnişoru Gheorghe Marian, Baciu Constantin, Petre Alexandru, Marinescu Grigore, Pop Flavius Adrian, Ene (fostă Udrea) Vica şi Sin Gheorghe în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Trimite dosarul instanţei competente, în vederea judecării cauzei. Definitivă”, se arată în soluția de ieri menționată pe portalul instanțelor.
În cadrul uneiemisiuni televizatede ieri seară, Dan Voiculescu s-a referit și la probabilitatea de a-și da demisia din Parlament.
„Decizia mea nu e legată în niciun fel de Justiţie. Eu am spus că imunitatea parlamentară nu ar trebui să fie o piedică în folosirea şi funcţionarea corectă a Justiţiei”, a declarat ieri Dan Voiculescu.
Care este miza demisiei
Dan Voiculescu a depus jurământul, în 22 ianuarie,în cadrul unei şedinţe solemne, care a debutat cu intonarea Imnului naţional.
Dan Voiculescu a câștigat alegerile din 9 decembrie pentru un loc în Camera superioară a Parlamentului, dar a invocat motive de sănătate pentru a nu depune jurământul o dată cu ceilalți aleși.
Miza acestei decizii, spun specialiștii, este dosarul care vizează privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare, care a fost mutat de la Înalta Curte de Casație și Justiție anul trecut, când și-a dat demisia din Senat, și unde a revenit o dată cu publicarea în Monitorul Oficial a rezultatelor scrutinului din 9 decembrie.
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în 2008, sub acuzaţia de spălare de bani şi mai multe fapte de corupţie în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (I.C.A.). Dosarul s-a aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde, după aproximativ 30 de termene, se afla aproape de termenul final, când Dan Voiculescu a demisonat din Senat.
În proces s-au constituit parte civilă Agenția Domeniilor Statului și statul român, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Potrivit DNA, ultima instituție s-a constituit parte civilă cu suma de aproximativ 222,2 de milioane lei, echivalentul a aproape 60,5 milioane de euro.
Suma reprezintă prejudiciul efectiv cauzat în urma privatizării, respectiv 7,8 milioane de euro, la care a fost adăugat folosul de care a fost lipsită partea civilă în sumă de 52,7 milioane de euro, valoare determinată de evoluţia pieţei imobiliare în perioada 2003-2006.
- Etichete:
- demisie
- senat
- dan voiculescu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News