Judecătorii au admis, astfel, sesizarea înaintată de 61 de deputaţi PDL şi PP-DD privind Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, precum şi pentru stabilirea numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice, din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului ori a ministerelor.
Prin această ordonanţă urmau să fie desfiinţate 60.000 de posturi din administraţia publică.
În urma deciziei de astăzi a CCR, Guvernul ar trebui să găsească soluţii pentru bugetarea sumelor pentru instituţiilor unde urma să opereze reducerea de posturi.
Guvernul are la dispoziţie 45 de zile pentru a întocmi un proiect de lege pe care să îl trimită în Parlament.
(Sebastian Oprescu, preşedintele SNFP)
Autorii sesizării considerau că prin ordonanţă au fost aprobate mai multe măsuri care sunt într-o totală contradicţie cu dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie. Ei arătau că măsuri asemănătoare au fost adoptate şi prin OUG 37/2009 şi OUG 105/2009, care au fost declarate neconstituţionale de CCR.
Parlamentarii argumentau că anterior CCR a stabilit, cu valoare de principiu, că înţelesul sintagmei "afectarea regimului instituţiilor fundamentale ale statului'' are în vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora - structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă.
Ei susţineau că prin legea criticată au fost afectate instituţii fundamentale ale statului, precum şi toate celelalte componente care definesc regimul juridic al acestora, iar Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa constituţională materială.
„În acea perioadă, cel puţin administraţia publică a devenit subdimensionată ca număr de personal la nevoile pe care le avea instituţia publică. Bineînţeles că asta a creat o problemă de ineficienţă instituţională, pe de o parte, şi administraţiei publice în general, pe de altă parte. În condiţiile în care nu avem oameni să ne facem treaba singurii care profită de ineficienţa instituţională sunt politicienii care îşi fac campanie pentru a câştiga voturi”, a spus Sebastian Oprescu preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici.
„Suprimarea acestor 60.000 de posturi a fost, în mare parte, suprimarea nu a unor locuri de muncă fizice ocupate de persoane în carne li oase, ci adeseori au fost nişte posturi fantomă, care existau pe schemele de personal. Acest aparat continuă să devină şi mai disfuncţional, şi mai încărcat, şi mai cuprins de salarii halucinante”, a afirmat analistul economic Răzvan Orăşanu.