Cum va fi afectat dosarul TelDrum de ordonanța adoptată azi de Guvern

Data actualizării: Data publicării:
jandarmul 171113_DRAGNEA_DNA_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto; Inquam Photos/ Octav Ganea

Guvernul Dăncilă a adoptat luni dimineață ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei. Cei care au criticat modificările, în frunte cu procurorul general Augustin Lazăr, au spus că dosarele de la PICCJ, DIICOT și DNA vor fi afectate.

171113_DRAGNEA_DNA_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea (1)
Liviu Dragnea, la DNA. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Atât la DIICOT, cât și la DNA, crește vechimea în profesie pentru a putea accede, la 10 ani”, a anunțat Tudorel Toader după ședința de Guvern în care a fost adoptată OUG privind cele trei legi ale justiției.

Aceasta este doar una dintre modificări și care ar urma să afecteze multe dosare instrumentate de structurile de vârf ale Ministerului Public.

Ziare.com scrie, citând surse din magistratură, că mai mulți procurori din cadrul DIICOT și DNA nu au această vechime.

De asemenea, proiectul inițial al ordonanțe prevedea o vechime de minimum 8 ani pentru ocuparea unui post la DNA și DIICOT, iată că au fost adăugați încă 2 ani de vechime. Reamintim că Tudorel Toader s-a aflat duminică seară la sediul PSD pentru a discuta cu liderii formaţiunii şi cu cei din coaliţie despre ordonanţa de urgenţă.

Unul dintre magistrații care ar putea fi afectați de noua prevedere este procurorul Alexandra Carmen Lăncrănjan, care are o vechime în magistratura de 8 ani. Ea și-a început cariera în magistratură pe 1 iulie 2010, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Procurorul Lăncrănjan coordonează ancheta în dosarul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este anchetat pentru că ar fi în spatele societății Tel Drum.

Potrivit sursei citate, deocamdată nu se știe dacă ordonanța de urgență conține norme tranzitorii pentru procurorii care lucrează în prezent la DNA și DIICOT și care nu au vechimea necesară și nici ce se va întâmpla cu aceștia.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri