Culmea furtului. Un deţinut a furat chiar din sediul DNA, în timp ce aştepta să fie audiat
Data publicării:
Un deţinut care a reuşit să fure un card TV dintr-un receiver aflat pe holul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Iaşi, a pus pe jar gardienii care îl însoţeau cât şi alţi doi angajaţi de la Penitenciarul Iaşi.
Deţinutul Andrei Emilian Ţigănaşu a reuşit să fure cardul deşi avea o escortă de doi gardieni de la Penitenciar, iar la intrarea în Penitenciar, alţi doi angajaţi nu au reuşit să îi descopere cardul pe care îl avea asupra lui. Obiectul a fost înapoiat până la urmă de către deţinut celor din Penitenciar, iar aceştia l-au dus jandarmilor de la DNA Iaşi.
La momentul comiterii faptei, Ţigănaşu se afla deţinut în Penitenciarul Iaşi, executând o pedeapsă cu închisoarea de 9 ani, însă a avut condamnări şi pentru furt şi tâlhărie.