Potrivit Inspecţiei Judiciare care a prezentat, joi, plenului CSM, concluziile raportului cu privire la afirmaţia şefului statului, din declaraţia preşedintelui şi din relaţiile furnizate de Parchetul instanţei supreme, DNA şi DIICOT "nu rezultă suficiente indicii care să conducă la identificarea procurorilor despre a căror conduită se face vorbire şi nici pentru verificarea veridicităţii susţinerilor domnului Traian Băsescu, nefiind posibilă sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori declanşarea procedurii de cercetare disciplinară faţă de aceşti procurori".
"S-a apreciat că, în cazul în care preşedintele României face afirmaţii publice referitoare la credibilitatea sistemului judiciar, manifestând neîncredere în independenţa şi imparţialitatea unor magistraţi, cu atât mai mult, ceilalţi cetăţeni implicaţi în desfăşurarea procedurilor judiciare, în calitate de părţi ori subiecţi procesuali, sunt influenţaţi să-şi piardă încrederea în justiţie", conform raportului inspectorilor judiciari.
Inspecția Judiciară arată că, şi în cadrul discursurilor politice, în aspectele care vizează autoritatea justiţiei, trebuie să se ţină cont de rolul care revine puterii judiciare şi de necesitatea de a se păstra încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, în scopul protejării magistraţilor de atacurile lipsite de fundament venite din partea oricărei persoane.
În 23 septembrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară să facă verificări în cazul declaraţiei făcute de preşedintele Traian Băsescu, potrivit căreia anumite "decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important", reamintește Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, într-o emisiune a postului B1 TV, despre o declaraţie a sa anterioară în care arăta că de zece ani este într-o dispută cu sistemul, pe care Ion Iliescu "l-a protejat" şi care "l-a înfrânt" pe Emil Constantinescu, adăugând că el a reuşit să "îngenuncheze" acest sistem.
Preşedintele a spus că, la începutul mandatului său, a găsit "un SRI în care Sorin Ovidiu Vântu ştia lista cu cei ascultaţi, iar şeful SRI mergea cu maşină de la Sorin Ovidiu Vântu".
"SRI-ul era controlat de Vântu, ştia tot ce lucrează SRI, şi, mai mult decât atât, Timofte (fostul şef al SRI Radu Timofte, n.r.) îi punea la dispoziţie şi informaţii din această instituţie, de securitate, economice", a susţinut el.
Preşedintele a mai spus că sistemul la care a făcut referire în declaraţiile sale înseamnă şi Justiţia.
"Vă aduceţi aminte perioada în care acuzam Înalta Curte, CSM, Parchetele, era perioada când erau oamenii, judecătorii, procurorii doamnei Stănoiu. S-a curăţat şi acolo, ca şi la SRI, cu trecerea în rezervă, cu pensionarea multor judecători. Sistemul s-a curăţat", a adăugat Băsescu.
Potrivit articolului 7 din Legea 303/2004 republicată, "judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii".
Aceste persoane sunt obligate să completeze anual o declaraţie autentică, pe propria răspundere, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului Justiţiei, realitatea declaraţiilor, iar încălcarea dispoziţiilor conduce la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecător sau procuror, se mai arată în articolul 7 al Legii 303/2004.