Plenul Consiliului Superior al Magistraturii susţine că raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare conţine unele erori factuale sau de apreciere în legătură cu activitatea CSM, printre care şi faptul că ar fi exercitat presiuni asupra Instanţei supreme, relatează Agerpres.
„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dat publicităţii la data de 13 noiembrie 2018. În cadrul atribuţiilor constituţionale şi legale care îi revin, Consiliul a manifestat preocupare pentru implementarea recomandărilor formulate în rapoartele anterioare şi care vizau activitatea sa. În legătură cu unele aspecte reţinute în raport, pentru a asigura o corectă informare a opiniei publice, se impune a fi semnalate şi unele erori factuale sau de apreciere în legătură cu activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, de natură să creeze o percepţie greşită cu privire la această autoritate publică”, se arată într-un comunicat al CSM.
În ceea ce priveşte evoluţia poziţiei CSM faţă de înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, Consiliul precizează că, prin decizia nr. 33/2018, Curtea Constituţională a reţinut că „(...) aceasta (...) constituie o garanţie legală a principiului independenţei Justiţiei, sub aspectul componentei sale individuale, independenţa judecătorului. Se asigură, pe această cale, o protecţie adecvată a magistraţilor împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârşite prin sesizări/denunţuri arbitrare şi se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracţiunile săvârşite de magistraţi”.
CSM mai arată că, în şedinţa din data de 13 noiembrie, plenul Consiliului a avizat favorabil proiectul de lege pentru aprobarea OUG 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.
Reprezentanţii CSM susţin că, în cadrul procedurilor privind adoptarea legilor Justiţiei, Consiliul a avut o atitudine pozitivă, formulând numeroase propuneri menite să îmbunătăţească reglementările legale în domeniu, multe dintre acestea fiind, de altfel, însuşite în procesul legislativ.
„Consecvent aceleiaşi abordări, chiar în condiţiile în care legea nu prevede cerinţa avizării, Consiliul a evaluat propunerile legislative vizând Codurile în materie penală şi civilă care i-au fost transmise de către legiuitor şi, pe baza observaţiilor comunicate de instanţe şi parchete, a formulat un număr însemnat de propuneri de adaptare a legislaţiei, o parte dintre acestea fiind însuşite în procedura parlamentară derulată până în prezent”, afirmă sursa citată.
În raportul MCV se impută CSM că a exercitat presiune asupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin faptul că nu a reînnoit mandatul preşedintelui Secţiei penale a acestei instanţe.
„O astfel de constatare este inacceptabilă, deoarece numirea în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este prerogativa exclusivă a Secţiei pentru judecători şi intră în marja sa de apreciere. În plus, raportul ignoră constatările obiective ale Secţiei pentru judecători, care au fundamentat hotărârea de respingere a candidaturii şi care au fost prezentate amplu în cuprinsul acesteia. Pe de altă parte, faptul că nu a fost reînnoit mandatul preşedintelui Secţiei penale nu poate influenţa în niciun fel judecata în cauzele penale cu care este învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai mult, judecătorul în discuţie a fost delegat ulterior în funcţia de preşedinte de secţie, calitate pe care, prin delegare, o exercită şi în prezent, continuând să soluţioneze cauzele penale cu care a fost învestit. În plus, premisele eronate pe care se fundamentează concluzia raportului ar însemna că nu ar fi posibilă în nicio situaţie numirea în această funcţie a altui judecător, fapt care, evident, nu poate fi acceptat”, precizează CSM.
Referitor la concluzia raportului MCV vizând necesitatea numirii imediate de către Consiliul Superior al Magistraturii a echipei interimare de conducere a Inspecţiei Judiciare şi a numirii, în termen de 3 luni, prin concurs, a unei noi conduceri a Inspecţiei Judiciare, CSM menţionează că, la nivelul Consiliului, este în curs de derulare procedura de transparenţă decizională prealabilă adoptării noului Regulament pentru numirea în funcţie a inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare, "ceea ce împietează asupra celerităţii procedurii”.
CSM mai precizează că raportul MCV reţine faptul că OUG 92/2018 consolidează competenţa ministrului Justiţiei de a declanşa proceduri disciplinare în mod specific împotriva procurorilor, însă, în realitate, modificările legislative operate succesiv în cursul anului 2018 au eliminat calitatea de titular al acţiunii disciplinare pe care ministrul o avea anterior, iar această calitate a fost înlocuită cu o simplă posibilitate a ministrului Justiţiei de a sesiza Inspecţia Judiciară, ca orice altă persoană interesată, în vederea efectuării de verificări în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.
Această poziţie a fost adoptată cu votul majorităţii membrilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii, se mai arată în comunicat.