Cristian Poteraș, trimis în judecată a treia oară. DNA îl acuză că a luat o mită de 1 milion de euro

Data publicării:
PRIMAR POTERAS CONDAMNAT

Cristian Poteraş, fost primar al sectorului 6 al Capitalei, a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, el fiind acuzat că a primit aproximativ un milion de euro pentru a aproba un proiect imobiliar şi pentru atribuirea de contracte din bani publici, relatează Agerpres

Acesta este al treilea dosar în care Poteraş este trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, el având o condamnare definitivă de opt ani închisoare.

În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată Iulian Constantin, reprezentant al societăţii SC Tettas SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2006 - 2007, Cristian Poteraş, în calitate de primar al sectorului 6 Bucureşti, a pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale înregistrate într-o ţară UE suma de 1.000.000 de euro, primind de la aceştia, la data de 31 iulie 2007, suma de 250.000 de euro.

Banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi în schimbul exercitării atribuţiilor de serviciu referitoare la emiterea autorizaţiilor necesare pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar (autorizaţii de demolare, certificat de urbanism şi autorizaţii de construire).

De asemenea, în anul 2009, Poteraş a pretins de la Iulian Constantin şi SC Tettas SRL Bucureşti un procent de 15% din contravaloarea plăţilor efectuate, în schimbul exercitării atribuţiilor de serviciu referitoare la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către societatea menţionată anterior şi pentru efectuarea plăţilor pentru produsele furnizate şi a primit de la aceştia, prin intermediul unei alte firme, suma de 857.800 de dolari.

Conform DNA, atribuirile s-au realizat fără planificarea investiţiilor anterior demarării procedurilor de achiziţie, fără bugetarea sumelor şi prin aplicarea unor proceduri de achiziţie publică directă interzise de dispoziţiile legale în legătură cu furnizarea, livrarea şi instalarea unor sisteme inteligente de parcare.

Pe perioada mandatului de primar deţinut de Poteraş, societăţii Tettas SRL i-au fost atribuite de către Primăria Sectorului 6 patru contracte pentru furnizarea unor sisteme de parcare inteligente, cu o valoare de 40.314.575 lei, din care au fost decontaţi 33.880.387 lei.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 250.000 de euro şi 857.800 dolari, asupra bunurilor aparţinând lui Cristian Poteraş, prin indisponibilizarea a două bunuri imobile, deţinute în mod formal de o altă persoană şi care aparţin în realitate inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei