Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorul procuror general

Data publicării:
pruna-1

Actualizare 12:30. Ministrul Justiției a încheiat discuţiile la CSM.

„Am avut o discuție informală cu membrii secţiei de procurori. Suntem de acord că procedura trebuie declanșată cu celeritate. Am căzut de acord asupra principiilor. Nu sunt noi, sunt principii pe care s-au mai făcut propuneri și numiri anterioare. Suntem cu toții de acord, și noi, și CSM, cum trebuie procedat. În curând voi publica criteriile. Nu vreau să dau acum un termen. Tratez acest lucru cu maximă celeritate, pentru că România trebuie să aibă cât de curând un procurr general”, a declarat Raluca Prună, ministrul Justiţiei, după discuțiile de la CSM. 

Ministrul a precizat că nu va fi un concurs de dosare.

În legătură cu numirea unui nou procuror general, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mircea Aron, recomandă o procedură similară desemnării șefului DIICOT.

Ceea ce s-a făcut în cazul DIICOT e bine să se facă și acum. Bănuiesc că o să fie mai multe candidaturi care se duc la minister, ministrul poate să trimită pe lege o singură propunere, care va ajunge la CSM - secția pentru procurori”, a declarat Mircea Aron.


Actualizare 9:00. Raluca Prună a ajuns la Consiliul Superior al Magistraturii.

„Candidatul trebuie să îndeplinească niște condiții prevăzute de lege, de zece ani vechime. Trebuie să fie integru și să dovedească că a avut o activitate managerială și că îndeplinește condiții minime de profesionalism, pe care le public pe site-ul ministerului”, a spus Raluca Prună.


Președintele Klaus Iohannis a semnat ieri decretul privind eliberarea din funcţia de procuror general a lui Tiberiu Nițu. El a demisionat marți seara, după ce numele său a apărut în dosarul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost acuzat de abuz în serviciu pentru că ar fi beneficiat de coloană oficială fără a avea dreptul la aceasta.

Mai mult, în baza unui protocol între instituții, Gabriel Oprea i-ar fi dat dreptul și lui Tiberiu Nițu la coloană oficială, deși legislația prevede că de aceasta pot beneficia doar președintele, premierul și președinții celor două camere ale Parlamentului.

Procurorul general demisionar arăta că numele său a fost asociat „în mod artificial” cu dosarul coloanelor oficiale. Acest lucru a dus la prejudicierea imaginii personale, dar şi a instituţiei, a mai spus magistratul.

Într-un comunicat de presă, procurorul general demisionar a dat şi câteva explicaţii cu privire la modul în care a folosit coloana oficială: „Mi s-a asigurat un dispozitiv de însoţire şi protecţie. Măsurile de protecţie asigurate procurorului general al României de către instituţiile specializate ale statului sunt proporţionale cu riscurile potenţiale la care acesta este expus în exercitarea anumitor atribuţii de serviciu, astfel cum acestea sunt prevăzute de legislaţia în vigoare”.

Procuror general interimar este acum prim-adjunctul Parchetului General, Bogdan Licu. Acesta a declarat, miercuri dimineaţă, că nu îşi va depune candidatura pentru a ocupa acest post definitiv. „Nu mă reține nimic, e opțiunea mea”, le-a spus el ziariștilor care voiau să știe de ce.

Ministrul Justiţiei trebuie să vină acum cu un nou nume, pe care CSM trebuie să îl avizeze.

„Va fi o procedură transparentă, deschisă, cum a mai fost de-atâtea ori în această țară. Am spus cu celeritate, asta înseamnă de îndată. Am discuții informale cu CSM joi și imediat voi declanșa procedura. Legea nu s-a schimbat, avizul CSM nu este consultativ”, a declarat ministrul justiției, Raluca Prună, miercuri dimineață.

Citiți și: Controversele mandatului lui Tiberiu Niţu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Zboruri amânate cu până la trei ore pe aeroportul din Iași din cauza ninsorilor
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
John Krasinski, fermecat de soția lui, Emily Blunt, din momentul în care a întâlnit-o: De când i-am strâns...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...