Codruț Sereș află pe 14 februarie decizia în cazul reîncadrării infracțiunii de subminare a economiei

Data publicării:
seres - 2994014-Mediafax Foto-Razvan Chirita-1

FOTO: MEDIAFAX

Completul de trei judecători ai Înaltei Curți a luat în discuție, miercuri, reîncadrarea infracțiunii din dosarul lui Codruț Sereș. Decizia va fi luată în 14 februarie, după ce și reprezentanții DNA își vor expune argumentele.

Cel mai probabil, judecătorii vor constata că elementele componente ale vechii infracțiuni de subminare a economiei naționale - eliminată din noul Cod penal - se regăsesc în infracțiunea de „complicitate la abuz în serviciu”.

Pentru abuz în serviciu pedeapsa maximă este de șapte ani închisoare, dar când prejudiciul este foarte mare se adaugă un spor, astfel încât, în cazul lui Codruț Sereș, pedeapsa poate ajunge la zece ani și jumătate închisoare cu executare. 

Pentru subminarea economiei naționale, în vechiul cod penal pedeapsa maximă era de 25 de ani închisoare sau chiar închisoare pe viață, dacă prejudiciul era deosebit de mare.

Anul trecut, fostul ministru a fost condamnat de completul de trei judecători ai Curţii Supreme. Fostul ministru al Economiei şi Comerţului a primit cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infracţional şi şase ani de închisoare pentru trădare prin transmitere de secrete. Judecătorii au comasat pedepsele şi au dispus ca Sereş să o execute pe cea mai grea, de şase ani de închisoare. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la completul de cinci judecători.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au pățit doi turiști americani după ce au închiriat o mașină în România. Țeapă de 3500 de dolari
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...