Cluj: O tânără de 17 ani a fost reținută, după ce a mințit polițiștii că a fost violată și drogată

Data actualizării: Data publicării:
masina-politie-fb

O tânără de 17 ani din comuna Cojocna, județul Cluj, este acuzată că a indus poliția în eroare, după ce a reclamat că a fost violată și drogată. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore, relatează Mediafax.

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj, transmis vineri, tânăra a plecat de acasă în 14 februarie, iar la întoarcere a povestit că a fost violată și drogată de un bărbat de 38 de ani. Polițiștii au stabilit că fata a mințit.

„În 15 februarie, polițiștii din cadrul Secției 2 Politie Rurală Apahida au fost sesizați că o tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Cojocna, a plecat în data de 14 februarie de la adresa de domiciliu și nu s-a mai întors. În cursul aceleiași zile, tânăra s-a întors acasă, iar conform relatărilor sale, pe durata plecării de la domiciliu, s-ar fi aflat în municipiul Câmpia-Turzii, alături de un bărbat în vârstă de 38 de ani, care ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta împotriva voinței sale și ar fi determinat-o să consume substanțe interzise. Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că cea în cauză ar fi reclamat în fals aspectele prezentate”, se arată în comunicat.

Față de tânăra de 17 ani s-a luat, joi, măsura reținerii pentru 24 ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei