Claudiu Năsui a depus o plângere la DNA privind fraudarea programului Măsura 3 de granturi acordate firmelor

Data actualizării: Data publicării:
sigla dna
Claudiu Năsui, ministrul Economiei, a depus la DNA o plângere penală față de posibile fraude în programul Măsura 3 de granturi pentru IMM-uri. Foto: Agerpres

Plângere penală depusă la DNA de ministrul Economiei. Sesizarea făcută de Claudiu Năsui vizează suspiciuni de fraudă în legătură cu programul prin care sunt acordate granturi nerambursabile în valoare de 550 de milioane de euro din fonduri europene. Este vorba de Măsura 3 dintr-o schemă de ajutor menită să sprijine firmele care au nevoie de investiții în perioada pandemiei.

Ministrul Economiei a reclamat la DNA că antreprenorii care au depus proiecte pentru a obține granturi în ultimele două zile de înscrieri ar fi obținut informații despre procentul de cofinanțare în funcție de care se face departajarea între proiecte.

Plângerea vine după ce recent ministrul Economiei a scris într-o postare pe Facebook că există suspiciuni de fraudă în cadrul acestui program de acordare a granturilor.

Anchetă la Ministerul Economiei

Corpul de Control al premierului anchetează granturile acordate de stat IMM-urilor pentru a face investiții. Potrivit HotNews, ancheta de la Ministerul Economiei va lămuri și de ce au avut conturi în platformă alte persoane în afara administratorilor. Printre aceștia s-a aflat și ministrul Economiei, Claudiu Năsui, căruia i s-a făcut cont de administrator pentru regiunea București, imediat cum și-a preluat mandatul de ministru, deși fostul ministru nu a avut un astfel de cont.

Premierul Florin Cîțu anunța acum două săptămâni că trimite Corpul de Control pentru a verifica cum sunt folosiți banii din Măsura 3 de granturi pentru firmele afectate de pandemie, spunând că vrea să se asigure că ajung la firmele care au cea mai mare nevoie. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, spune că măsura guvernamentală de ajutor nu își atinge scopul, mai mult de jumătate din proiecte fiind pentru achiziția de imobile.

Fostul ministru al Economiei și actual deținător al portofoliului de Energie, Virgil Popescu, a declarat, la Digi24, că Măsura 3, concepută anul trecut de PNL, este bună și că este normală finanțarea investițiilor productive, care pot să însemne inclusiv o clădire.

"Aici a fost o discuție în spațiul public. Cred în continuare că un antreprenor, dacă vrea să facă producție, trebuie să poată fi ajutat pentru extindere capacității de producție prin construcția unei hale.

E normal să finanțăm prin măsura 3 de investiții investițiile productive, care pot să însemne inclusiv o clădire, dar pentru producție.

Tot în Ordonanță scrie că nu se finanțează birourile. Dacă cineva a cerut finanțare pentru apartamente sau imobil de birouri, nu e eligibil. Degeaba a cerut. Probabil că dânsul nu a văzut în Ordonanță, că am văzut în spațiul public că sunt foarte multe cereri de birouri", a afirmat Popescu.

Năsui mai scrisese anterior, într-un mesaj pe Facebook, că Măsura 3 (granturi pentru investiții acordate IMM-urilor) nu are bugetul asigurat și nu are ”toate avizele de la Comisia Europeană, mai precis pentru grila de evaluare”.

Virgil Popescu a declarat însă, pentru G4Media, că toate cele trei scheme de sprijin lansate anul trecut au avizele necesare de la Comisia Europeană.

Citește și: Marcel Ciolacu spune că va depune moțiune împotriva lui Claudiu Năsui. "Există suspiciuni clare de măsluire în privința Măsurii 3"

 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...