Dan Voiculescu, mai aproape de libertate. I-a fost aprobată cererea de eliberare condiționată

Data actualizării: Data publicării:
dan voiculescu agerpres_7625442

Instanța a aprobat cererea de eliberare condiționată a omului de afaceri Dan Voiculescu. Decizia nu este definitivă. Procurorii au la dispoziție trei zile pentru a face contestație.

dan voiculescu agerpres_7625442
FOTO: Agerpres

 

Cererea a fost discutată joi de Judecătoria Sectorului 5. Condamnat în 2014 la 10 de ani de închisoare în dosarul ICA, fostul senator cere pentru a doua oară să fie lăsat să iasă din închisoare.

Dan Voiculescu a făcut curăţenie după gratii şi a participat la activităţi religioase şi sportive. Mai mult, fostul parlamentar nu a fost niciodată sancţionat disciplinar şi pentru purtarea bună a fost recompensat cu pachete şi vizite. Sunt câteva dintre motivele pentru care Dan Voiculescu cere eliberarea condiţionată, după ce a executat mai puţin de trei ani din pedeapsa de 10 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

Tribunalul Bucureşti a respins definitiv, în 10 ianuarie, cererea omului de afaceri Dan Voiculescu de eliberare condiţionată şi a decis ca acesta să poată depune o nouă solicitare după data de 24 mai. Instanţa a stabilit atunci că Dan Voiculescu nu poate fi eliberat condiţionat, dar a scurtat cu patru luni termenul la care poate formula o nouă cerere.

Dan Voiculescu execută din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. În dosarul "ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsă.

Dan Voiculescu trebuie să execute cel puţin o treime din pedeapsa de zece ani de închisoare pentru a putea fi propus pentru liberare condiţionată. Până în prezent, Voiculescu a stat în penitenciar doi ani şi nouă luni, dar are şi zile câştig, care se scad din pedeapsă, pentru activităţile la care a participat în penitenciar.

După ce a fost încarcerat, Dan Voiculescu a scris, în mai puţin de un an şi jumătate, zece cărţi.

În timpul audierilor de astăzi, avocatul apărării a spus că Dan Voiculescu a arătat „stăruinţă în muncă” în penitenciar şi că omul de afaceri „nu trebuie îndreptat, pentru că are o educaţie solidă”, în timp ce procurorul DNA a spus că Voiculescu a avut doar 57 de zile câştigate prin muncă, restul de peste 300 de zile fiind câştigate prin elaborarea de lucrări ştiinţifice pentru care nu există nicio dovadă că au fost redactate în penitenciar, relatează News.ro.

Tribunalul Bucureşti a decis definitiv, în ianuarie 2017, că şase luni sunt suficiente pentru a depune o nouă cerere de liberare condiţionată, nu 11 luni cum a zis Judecătoria Sectorului 5 în prima instanţă. Altfel spus, un magistrat a stabilit definitiv că 6 luni sunt suficiente pentru îndreptarea domnului Voiculescu. Comisia din penitenciar trebuia să ţină cont de hotărârea tribunalului. În acest interval, Voiculescu s-a comportat corespunzător şi nu avut conflicte în detenţie”, a arătat avocatul Florin Surghie.

El a continuat şi a arătat că analizând motivele de respingere a cererii de liberare formulate de Comisia de la Rahova a observat că acestea sunt netemeinice. „Voiculescu nu a fost pedepsit disciplinar şi a arătat stăruinţă în muncă. 1021 de zile sunt prea puţine ca executate, spune Comisia. Dar este dreptul domnului Voiculescu la liberare condiţionată. Procesul verbal al Comisiei nu prezintă relevanţă. Dan Voiculescu a făcut fracţia de o treime şi a depăşit-o cu 8 luni, aici s-au adunat zilele câştigate din muncă şi cele câştigate prin scrierea celor 11 lucrări ştiinţifice. Am depus acte privind starea de sănătate a lui Voiculescu. Are dreptul la liberare condiţionată. El nu trebuie îndreptat, pentru că are o educaţie solidă”, a mai arătat avocatul.

În replică, procurorul DNA a cerut respingerea cererii de liberare pe motiv că, dacă nu s-ar ţine cont de cele 11 lucrări ştiinţifice scrise de Voiculescu în închisoare, nu ar fi îndeplinit fracţia de o treime din pedepasa executată. „Condamnatul a avut doar 57 de zile câştigate prin muncă, restul de peste 300 de zile fiind câştigate prin elaborarea de lucrări ştiinţifice. Nu a dat dovadă de corectitudine. Nu există nicio dovadă că manuscriele au fost redactate în penitenciar. Este un profitor al carenţelor legislative. Executarea doar a o pătrime din pedeapsă arată că scopul pedepsei nu a fost atins. Prejudiciul nu a fost achitat către Ministerul Agriculturii. Nici măcar cheltuielile judiciare nu le-a achitat. Concluziile Comisiei din penitenciar sunt de respingere în unanimitate. Abia în octombrie 2017 a recomandat Comisia un noul termen de cerere”, a arătat procurorul.

El a mai precizat că penitenciarul nu l-a trecut pe Voiculescu din regimul închis în regim semideschis şi că acest lucru arată că omul de afaceri nu a dat semne de îndreptare. „Cerem reiterarea cererii după 23 octombrie, aşa cum a spus Comisia din penitanciar”, a încheiat reprezentantul DNA.

În replică, avocatul lui Voiculescu a arătat că omul de afaceri nu a dorit un regim semi-deschis în închisoare din motive de securitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri