Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe cei doi polițiști prinși în flagrant că opreau în trafic mașini scumpe sub diferite pretexte, pentru a cere mită șoferilor. Potrivit procurorilor anticorupție, fiecare polițist a luat șpagă de cel puțin 60 de ori într-un interval de o lună și jumătate.
Cei doi polițiști au fost trimiși în judecată în stare de arest, se arată într-un comunicat DNA remis luni: Andrei Pantea, comisar la Brigada Rutieră București - pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (60 de acte materiale), și Valentin Olteanu, agent șef la Brigada Rutieră București, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (62 de acte materiale).
Potrivit rechizitoriului, „în perioada 7 martie 2023 – 27 aprilie 2023, inculpații Pantea Andrei și Olteanu Valentin, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit, în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, respectiv pentru a nu constata și sancționa cu amendă sau pentru a nu aplica sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, sume de bani care nu li s-ar fi cuvenit (Pantea Andrei - în total 11.575 de lei și 405 euro, Olteanu Valentin - 12.975 de lei și 405 euro), de la mai mulți conducători auto care ar fi încălcat regulile de circulație pe drumurile publice”.
Cei doi polițiști au fost prinși în flagrant pe 27 aprilie, „după ce ar fi primit de la cinci conducători auto suma totală de 2.550 de lei și 20 de euro”.
Procurorii au dispus măsuri asigurătorii împotriva celor doi.
Procesul va fi judecat de Tribunalul București, procurorii cerând menținerea măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Editor : B.P.