Cea mai gravă eroare judiciară din România. 5.000 de euro pentru 12 ani de închisoare făcuți pe nedrept

Data actualizării: Data publicării:
MARCEL TUNDREA 1360995-Mediafax Foto-Razvan Chirita

Cât costă 12 ani de închisoare ispăşiţi pe nedrept? 5.000 de euro, adică un euro pentru fiecare zi. Aceasta este suma pe care ar putea să o primească familia lui Marcel Ţundrea, omul care a stat după gratii peste un deceniu, deşi era nevinovat. Bărbatul a fost condamnat pentru că ar fi violat şi ucis o fată de 13 ani. Când, într-un târziu, s-a aflat adevărul, omul a murit. Nu a mai apucat să se bucure de libertate, dar a rămas în istoria justiţiei. Cazul său este considerat cea mai mare greşeală judiciară după 89.

1992 a fost anul care a schimbat pentru totdeauna soarta unui bărbat modest din Gorj. Un sfert de secol a primit ca pedeapsă Marcel Ţundrea pentru o crimă comisă de altcineva. O fată de 13 ani fusese găsită moartă pe albia unui râu din Cărbuneşti, satul lui Ţundrea. Declaraţiile bâlbâite ale unui martor şi lipsa tehnologiei l-au condamnat la ani grei de temniţă.

„I s-au luat nişte declaraţii unei bătrâne care a spus că i se pare că l-a văzut pe Ţundrea la locul faptei. Singurul lui ghinion a fost coincidenţa de grupă sanguină - A2 el, A2 victima. Această tehnică înapoiată l-a dus pe Ţundrea după gratii”, a explicat Liliana Clima, avocatul lui Marcel Țundrea.

Din închisoare, Marcel Țundrea şi-a susţinut nevinovăţia cu fiecare ocazie. După 12 ani, când tehnica a avansat, un test ADN a demonstrat că nu el este ucigaşul cu sânge rece. A fost eliberat, însă un an mai târziu s-a stins, răpus de bolile căpătate după gratii.

„A luat bătaie acolo cât nu a luat în viața lui ca să recunoască. Ultima oară când a venit de la puşcărie tuşea foarte mult”, spune Nicu Cocheci, vărul lui Marcel Țundrea.

Fiica bărbatului a vrut să facă dreptate măcar după moartea tatălui ei. Astfel că a cerut despăgubiri pentru suferinţa îndurată de bărbat. După ani de procese a venit şi sentinţa la Curtea de Apel Craiova. Statul român o despăgubeşte cu 5.000 de euro. Mai exact, un euro pentru fiecare zi de închisoare, deşi familia a cerut 12 milioane de euro.

„Despăgubirea acordată este inechitabilă şi deloc în acord cu prejudiciul suferit, această situaţie a distrus o familie”, a spus avocatul Giani Militaru.

Adevăratul criminal era un vecin al fetei, care a ajuns în cele din urmă după gratii.

„Justiţia să-şi facă datoria, dacă nu, să plece acasă să lase pe altcineva să-şi facă datoria”, spune fratele fetiței ucise.

„Cu greu recunoaşte sistemul când greşeşte în România. Sunt infracţiuni, cum este cazul domnului Ţundrea, unde există persoane vinovate care scapă nepedepsite, deci faptul că sistemul nu funcţionează cum trebuie afectează şi victimele infracţiunii”, spune Diana Olivia Hatneanu, avocat specializat în drepturile omului.

Decizia Curţii de Apel Craiova nu este irevocabilă.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei