Dragnea a ajuns astăzi în Penitenciarul Rahova, unde va sta 21 de zile în carantină. În această perioadă i se fac analize medicale, iar o comisie trebuie să stabilească dacă este apt de muncă.
Abia apoi se va stabili care este penitenciarul unde își va ispăși pedeapsa – fie rămâne la Rahova, fie va fi transferat la Jilava.
Există posibilitatea să fie cazat în aceeași celulă cu Radu Mazăre, care este și el în carantină, după ce a fost extrădat săptămâna trecută din Madagascar.
Conform legii, Dragnea, poate cere liberarea condiționată după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei, dacă îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare și dacă instanța are convingerea că s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.