Candidații pentru șefia Parchetului General, DNA și DIICOT, interviuri la CSM

Data publicării:
sediu csm 2 membricsm.ro

Printre cei nominalizaţi în funcţii de conducere este şi Tiberiu Niţu, respins aterior atât de CSM, cât şi de Traian Băsescu. O altă nominalizare controversată este cea a Laurei Codruța Kovesi, care a stârnit neîntelegeri la vârful puterii, dar şi în rândul procurorilor anticorupţie.

Tiberiu Niţu a fost propus de Victor Ponta pentru funcţia de procuror general al României. A fost nominalizat anul trecut şi de Mona Pivniceru pentru acelaşi post, astfel că nu este prima dată când trebuie să îşi susţină proiectul de conducere a instituţiei în faţa colegilor lui din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Secţia pentru procurori a Consiliului a dat atunci aviz negativ pentru Tiberiu Niţu, criticându-l dur.

„Din desfăşurarea interviului, s-au sesizat în privinţa candidatului un autocontrol scăzut, o rezistenţă scăzută la stres, irascibilitate, o scăzută capacitate de mobilizare şi adaptare la interviu, precum şi o spontaneitate redusă”, se arăta atunci în motivarea CSM.

Iar Tiberiu Niţu nu a trecut nici de Traian Băsescu. Şeful statului a şi explicat de ce.

„Eu n-am respins pe nici unul dintre cei doi procurori pentru incompetenţă, ci pentru procedură, modul în care s-a spus că e transparent şi n-a fost transparent”, spunea, în 4 aprilie, președintele.

În final, nu s-a mai apelat la o procedură ca cea aleasă de Mona Pivniceru, criticată atât de preşedinte cât şi de Comisia Europeană, iar şefii de parchete au fost propuşi de Victor Ponta în calitate de ministru interimar al Justiţiei. Pentru şefia DNA premierul a nominalizat-o pe Laura Codruţa Kovesi, lucru ce stârnit dispute între membrii USL.

„Am precizat de ieri şi am spus: dacă premierul va face propunerile în calitate de ministru al Justiţiei, doamna Kovesi va figura printre ele, e posibil să punem în discuţie ca PNL să renunţe la Justiţie. De tot”, spunea, în 2 aprilie, Crin Antonescu.

Nominalizarea Laurei Codruța Kovesi la DNA a stârnit atât nemulțumirea fostului șef al instituției, cât și a procurorilor.

„Speranţa noastră a fost ca printre nominalizaţi să fie şi procurori DNA care au lucrat efectiv în DNA”, spunea procurorul DNA Mihaela Moraru, în 15 aprilie, în direct, la Digi24.

Pentru conducerea DIICOT a fost propusă Alina Bica, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

Ulterior, actualul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, l-a propus pe actualul interimar la conducerea DNA, Nistor Călin, pentru funcția de adjunct la conducerea direcției.

Care este calendarul comunicat de CSM

„În şedinţa din data de 08.05.2013, începând cu ora 9.00, vor fi susţinute interviurile de către domnul procuror TIBERIU-MIHAIL NIŢU, propus de ministrul justiţiei în vederea numirii în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; domnul procuror DIMITRIE-BOGDAN LICU, propus de ministrul justiţiei în vederea numirii în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi de către domnul procuror CODRUŢ OLARU, propus de ministrul justiţiei în vederea numirii în funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În şedinţa din data de 09.05.2013, începând cu ora 9.30, vor fi susţinute interviurile de către doamna procuror LAURA CODRUŢA KOVESI, propusă de ministrul justiţiei în vederea numirii în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie; doamna procuror ALINA-MIHAELA BICA, propusă de ministrul justiţiei în vederea numirii în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi de către doamna procuror ELENA-GIORGIANA HOSU, propusă de ministrul justiţiei în vederea numirii în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Totodată, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii se va întruni în data de 10.05.2013, începând cu ora 8,30, în vederea emiterii avizelor prevăzute de dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Citiți proiectele candidațiilor, aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson
Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...