Calendarul pentru selectarea conducerii Secţiei de investigare a magistraţilor

Data publicării:
ciocan justitie ciocanel sentinta judecatori foto facebook elena udrea 21 08 2015

Candidaţii pentru funcţia de şef al Secţiei de investigare a magistraţilor, dar şi pentru ocuparea a cinci posturi de procurori de execuţie vor susţine interviurile în perioada 19 - 22 octombrie, potrivit Agerpres.


Consiliul Superior al Magistraturii a declanşat, pe 12 octombrie, procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei de investigare a magistraţilor şi pentru ocuparea a cinci posturi de procurori în cadrul acesteia.

"La data de 12 octombrie 2018, a fost publicat pe site-ul Consiliului, atât la rubrica 'Noutăţi', cât şi la rubrica 'Concursuri/Alte concursuri', anunţul privind procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru ocuparea unui număr de cinci posturi de execuţie de procurori în cadrul aceleiaşi secţii. Procedura de selecţie a candidaţilor a fost declanşată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii la data de 12 octombrie 2018, în temeiul dispoziţiilor art. II din O.U.G nr. 90/2018", informa CSM.

Cei interesaţi trebuie să depună, personal, la Direcţia Resurse Umane şi Organizare a CSM sau să transmită prin fax o scrisoare de candidatură însoţită de orice alte înscrisuri considerate relevante până miercuri, 17 octombrie, inclusiv, urmând ca interviul să aibă loc în intervalul 19 - 22 octombrie.

Guvernul a adoptat recent o Ordonanţă de Urgenţă pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor comise de magistraţi, care va fi înfiinţată ca urmare a modificării Legii privind organizarea judiciară, a anunţat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. El a spus că legea, care a intrat în vigoare în 23 iulie, prevede că secţia va începe să funcţioneze în trei luni, iar la CSM nu au fost demarate procedurile pentru operaţionalizarea secţiei, în condiţiile în care din 23 octombrie DNA nu mai are competenţă să investigheze acele fapte din justiţie.

Comisia de la Veneția a dat, în luna iulie, o opinie preliminară asupra amendamentelor aduse celor trei legi ale Justiției privind organizarea judiciară, concluzionând că modificările „cel mai probabil vor submina independența procurorilor și judecătorilor români și încrederea publicului în justiție”. Documentul poate fi consultat aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...