C. T. Popescu despre „dizidenţii" faţă de DNA: Doamna Udrea este echivalentul Doinei Cornea
Data actualizării: Data publicării:
Trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, în timpul scandalului provocat de aşa-zisele dezvăluiri ale lui Sebastian Ghiţă, le dă acum dreptate tuturor celor anchetaţi de DNA şi care se plâng că sunt victime ale unor abuzuri ale „binomului”, spune jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Şi, ironic, îi numeşte pe aceştia „dizidenţi".
Cristian Tudor Popescu: „Doamna Kovesi a spus un lucru foarte simplu şi foarte percutant, la un moment dat. Să se facă suma, adunarea averilor inşilor care... De fapt, nu, să-i numim corect, martirilor, dizidenţilor care suferă din pricina DNA, care sunt căinaţi pe la diverse televiziuni, doamna Udrea care acum, dacă a fost scos Coldea din funţie la ordinul domnului Sebastian Ghiţă, probabil că doamna Udrea este echivalentul Doinei Cornea, nu?. Luptă cu securitatea, cu binomul. Eroii ăştia, martirii ăştia, dizidenţii ăştia ai luptei cu binomul, cu securitatea, cu DNA-ul, stau pe nişte porcoaie de bani. Asta este o mică deosebire, mică, singura, faţă de disidenţii de dinainte de 1989 în raport cu securitatea aia bătrână. Asta e singura deosebire. Sutele şi sutele de milioane de euro. Miliardele pe care le-au adunat toţi inşii ăştia aflaţi acum fie în puşcărie, fie în urmărire penală, fie sub control judiciar, fie în judecată. Eu am propus odată prezumţia de vinovăţie în această ţară. Cine are în ţara asta peste, eu ştiu, 10 milioane de euro, ca să fiu galant, automat are prezumţie de vinovăţie, pentru că România este o ţară de hoţi în clipa de faţă. Corupţia nu se diminuează oricât ar pune în urmărire DNA-ul, ar judeca judecătorii, ar condamna şi s-ar umple închisorile. Toţi aceşti indivizi ar trebui verificaţi din start. Pentru că eu nu cred în averi de zeci de milioane de euro în România făcute în mod cinstit.”