Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la neconstituţionalitatea Ordonanţei prin care se menţine acreditarea şcolilor doctorale până la 1 octombrie 2019
Data publicării:
Avocatul Poporului a aunţat, miercuri, că a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la Ordonanţa de Urgenţă 54/2017 prin care se menţine acreditarea şcolilor doctorale autorizate provizoriu până la 1 octombrie 2019, apreciind că aceasta „contravine dispoziţiilor constituţionale privind regimul ordonanţelor de urgenţă, afectează principiul securităţii raporturilor juridice, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi principiul supremaţiei legii”. În plus, Avocatul Poporului afirmă că Executivul a apelat de două ori în această chestiune la Ordonanţa de Urgenţă, ceea ce face să se piardă „caracterul de noutate, specific unei situaţii extraordinare”.
„Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la O.U.G. nr. 54/2017 privind modificarea art. VIII alin.(3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, apreciind că aceasta contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (5) privind regimul ordonanţelor de urgenţă, afectează principiul securităţii raporturilor juridice, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi principiul supremaţiei legii, consacrate de art. 1 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea fundamentală, precum şi art. 11 şi art. 148 alin. (2) din Legea fundamentală referitoare la obligaţiile României decurgând din dreptul internaţional”, au anunţat, miercuri, reprezentanţii instituţiei.
Potrivit acestora, în anul 2016, observând expirarea termenului pentru care şcolile doctorale au autorizaţii provizorii, Guvernul României a intervenit pe calea Ordonanţei de Urgenţă nr. 96/2016 pentru deblocarea situaţiei. Un an mai târziu, Executivul a promovat o nouă ordonanţă de urgenţă de prorogare a termenului până la care şcolile doctorale autorizate provizoriu sunt considerate acreditate, Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 54/2017 furnizând aceeaşi justificare cu cea a O.U.G. nr. 96/2016.
„Astfel, Avocatul Poporului observă faptul că motivarea situaţiei extraordinare şi a urgenţei ordonanţei de urgenţă din anul 2017 este identică cu cea din anul 2016. Totodată, rezultă că, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011 şi până în prezent, nu a fost realizată evaluarea şcolilor doctorale de către instituţiile îndrituite de lege cu această sarcină. Prin urmare, circumstanţele pentru care legiuitorul delegat (Guvernul) a acţionat în anul 2016 au rămas neschimbate, dar pierd caracterul de noutate, specific unei situaţii extraordinare”, precizează Avocatul Poporului.
Nici caracterul obiectiv al situaţiei extraordinare nu poate fi susţinut, având în vedere obligaţiile legale ale Ministerului Educaţiei Naţionale în domeniu.
„Cât priveşte condiţia privind motivarea urgenţei în cuprinsul ordonanţei de urgenţă, aceasta trebuie să fie efectivă, adică să demonstreze necesitatea obiectivă a adoptării reglementării în regim de urgenţă, nu doar să enunţe această necesitate, astfel cum s-a procedat în preambulul O.U.G. nr. 54/2017”, mai spune Avocatul Poporului.
Referitor la justificarea privind nevoia urgentă de asigurare a calităţii în procesul de învăţământ, Avocatul Poporului precizează că „asigurarea calităţii se realizează prin efectuarea evaluării şcolilor doctorale, nicidecum prin amânarea acesteia”.
„Totodată, aşa cum se arată în notele de fundamentare ale celor două ordonanţe de urgenţă incidente, evaluarea nu a fost efectuată în ultimii 6 ani, adică de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, deşi metodologia a fost adoptată încă din anul 2012. Se constată astfel că asigurarea calităţii învăţământului superior este doar proclamată ca prioritate şi principiu de guvernare, în realitate este amânată sine die”, mai spune Avocatul Poporului.
Reprezentanţii instituţiei susţin că „nu se constată existenţa unui pericol public major care să nu poată fi evitat decât pe calea emiterii unei ordonanţe de urgenţă”.
De altfel, ordonanţa de urgenţă examinată nu conţine măsuri urgente pentru salvarea unui interes public aflat în pericol, aceasta cuprinzând un articol unic.
Mai mult, Avocatul Poporului apreciază că interesul public care trebuie protejat este „chiar asigurarea unui învăţământ de calitate, cu atât mai mult cu cât emiterea diplomelor de doctor în lipsa aplicării legislaţiei naţionale şi internaţionale cu privire la standardele de calitate a făcut obiectul a numeroase critici, atât pe plan intern cât şi la nivel internaţional”.
„Puterea executivă nu şi-a exercitat (prin organele de specialitate) atribuţiile directe în materie, dar, în schimb, a intervenit în sfera puterii legislative, făcând uz de mijlocul delegării de două ori (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2017), prelungind autorizarea provizorie a şcolilor doctorale cu doi ani, deşi reglementările legale impun evaluarea periodică a acestora. Se constată, astfel, că, prin nerespectarea normelor legale imperative din domeniu, este afectat principiul supremaţiei legii şi totodată cel al securităţii raporturilor juridice”, susţine Avocatul Poporului.
În aceste condiţii, poate fi reţinută „ingerinţa nejustificată a Guvernului în atribuţiile de legiferare ale Parlamentului, ceea ce contravine principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat”.
„Analizând prevederile europene şi internaţionale în materia asigurării calităţii în învăţământul superior, Avocatul Poporului constată şi faptul că actul normativ criticat încalcă prevederile Constituţiei referitoare la obligaţia statului român de a-şi îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile asumate prin documentele internaţionale la care este parte”, mai transmite Avocatul Poporului.
Guvernul a adoptat, în luna august, OUG, care prevede că şcolile doctorale îşi menţin acreditarea până la realizarea procesului de evaluare periodică, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2019. Măsura vine după modificarea metodologiei de evaluare a şcolilor doctorale, adoptată de Ministerul Educaţiei în decembrie 2016.
„Extinderea temporară a acreditării şcolilor doctorale până la realizarea procesului de evaluare periodică, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2019, era necesară pentru ca acestea să poată organiza examene de finalizare a studiilor doctorale şi să poată emite diplome şi titluri universitare recunoscute de către Ministerul Educaţiei Naţionale, acestea două reprezentând atribute specifice ale acreditării, conform cadrului normativ în vigoare”, anunţa Guvernul.