Aviz pentru reținerea și arestarea senatorului Doina Tudor în Comisia Juridică

Data publicării:
Doina Tudor senator PNL la DNA agerpres 8333076

Foto: Agerpres 

Au fost nouă voturi pentru, unul împotrivă și un vot anulat.

Procurorul-șef al DNA a cerut săptămâna trecută sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a acesteia, fiind acuzată de complicitate la luare de mită.

Doina Tudor este anchetată în dosarul în care fostul său soț, Daniel George Tudor, este cercetat pentru luare de mită, la data faptei președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

Citiți și

Mita din dosarul ASF, negociată în sediul Senatului

Dosarul vicepreședintelui ASF. Cum a ajuns Daniel Tudor la conducerea Autorității  

REŢINUT DE DNA. George Daniel Tudor, fost vicepreşedinte al ASF, ceruse mită trei milioane de euro. Averea impresionantă a acestuia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...