Asistent medical la CSM Ploiești, acuzat că întră peste sportivele de 13-14 ani când fac duș

Data publicării:
csm-ploiesti
Foto: CSM Ploiești

Un asistent medical la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești este acuzat că intră în vestiare peste sportive minore când sunt dezbrăcate. Zvonurile legate de bărbatul de 65 de ani au apărut în august, dar acum o antrenoare și mai multe handbaliste au depus și sesizări scrise.

Potrivit reprezentanților Poliției Prahova, polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru agresiune sexuală.

Directorul CSM Ploiești, Cristian Nica, a declarat pentru Mediafax că la sfârșitul lunii august conducerea clubului a fost sesizată verbal că asistentul medical „stă în vestiar cu fetele când fac duș”.

„Totul a fost la nivel de zvon, nu am primit nicio sesizare scrisă. Am făcut și noi verificări. Prima măsură a fost să înceteze activitatea la această echipă, să rămână la dispoziția clubului. El trebuie să asigure asistența medicală la meciurile de acasă”, a declarat Nica.

Potrivit acestuia, zilele trecute o antrenoare și mai multe handbaliste au depus și sesizări scrise.

„Am primit de această data sesizări scrise. O antrenoare l-a văzut în vestiar în timp ce fetele erau dezbrăcate. O altă fată a reclamat că a fost atinsă indecent. Comisia de disciplină se întrunește astăzi (luni n.r.). Analizăm și toate concluziile vor ajunge la organele penale”, a adăugat directorul CSM Ploiești.

Asistentul medical are 65 de ani. Fetele fac parte din echipa de handbal junioare 3, având 13-14 ani.

Precizările CSM Ploiești cu privire la acuzațiile la adresa asistentului medical

„Având în vedere informaţiile prezentate în media românească privind comportamentul unui colaborator al CSM Ploieşti care ar fi agresat sexual sportivele minore în vestiar, facem următoarele precizări:

– Situaţia asistentului medical V.D. a fost prezentată Comitetului de Coordonare al CSM Ploieşti la începutul lunii septembrie.

– Comitetul de Coordonare a decis să îi interzică accesul lui V.D. la antrenamentele grupelor de handbal fete şi să se apeleze la serviciile sale ca asistent medical doar la competiţiile oficiale şi doar în situaţia în care nu există un alt cadru medical disponibil”, se arată într-un comunicat de presă transmis de club.

„Deoarece IJP Prahova a anunţat că a fost demarată o anchetă pentru elucidarea acestui caz, ne prezentăm disponibilitatea totală pentru a colabora cu organele de anchetă abilitate să facă lumină în această situaţie neplăcută”, precizează sursa citată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri fără precedent. Celebra artistă a sugerat că ar fi făcut o întrerupere de sarcină în timpul...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie cu 800 lei mai mare pentru pensionarii cu un număr mic de ani munciți. Plățile se fac instant
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Watford, United Kingdom. 04 December, 2019. U.S. President Donald Trump and German Chancellor Angela Merkel hold a bilateral meeting on the sidelines of the NATO Summit December 4, 2019 in Watford, Hertfordshire, United Kingdom. Credit: Shealah Craighea
„Trump părea complet fascinat de Putin”. Ce spune fostul cancelar german Merkel despre întâlnirile avute cu...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...