Anna Horvath, vicepreşedinte UDMR, condamnată definitiv închisoare și muncă în folosul comunităţii

Data actualizării: Data publicării:
anna horvath

Vicepreşedintele UDMR Anna Horvath, fost viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, a fost condamnată definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 2 închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Potrivit deciziei instanţei, Anna Horvath a fost achitată pentru spălare de bani.

Judecătorii au dispus un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care Anna Horvath trebuie să urmeze un program de reintegrare socială şi să efectueze 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Asociaţiei Filantropice Medical-Creştină Cluj sau Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Zsolt Fodor a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Iniţial, în martie 2018, Anna Horvath a primit la Curtea de Apel Cluj o condamnare de 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, însă Instanţa supremă a admis apelul făcut de vicepreşedintele UDMR, pedeapsa fiind micşorată şi aplicată suspendarea executării.

Tot atunci, Curtea de Apel Cluj a dispus confiscarea sumei de 20.000 lei de la Anna Horvath.

Potrivit DNA, în calitate de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din cadrul municipalităţii pentru urgentarea avizării unor proiecte imobiliare în care omul de afaceri Fodor Zsolt avea interese economice.

Derularea acestor proiecte imobiliare presupunea obţinerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unor certificate de urbanism, confirmarea avizelor de oportunitate, concesionarea unei suprafeţe de teren, eliberarea autorizaţiilor de construire.

Procurorii spun că, pe 13 mai 2016, Anna Horvath i-a pretins omului de afaceri, în schimbul intervenţiilor sale, procurarea şi remiterea unui număr de 60 de abonamente, în valoare totală de circa 20.000 de lei, la două festivaluri de muzică. Biletele intenţiona să le ofere ulterior, ca stimulent, voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale.

„Cele două persoane au convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma unui contract de sponsorizare, încheiat între o societate administrată de inculpatul Fodor Zsolt şi o firmă 'agreată' de inculpata Horvath Anna”, menţionau procurorii anticorupţie.

În aprilie 2017, Anna Horvath a demisionat din funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, în condiţiile în care a fost pusă sub control judiciar şi a avut mai multe luni interdicţia de a-şi exercita mandatul. 

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...