Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Colibaşi, Andreea Bădescu, a fost începută o anchetă după ce pe Facebook au fost postate fotografii realizate în incinta unei camere de detenţie din acest penitenciar. În urma percheziţiilor făcute în camera de deţinere în care sunt cazaţi deţinuţii care apar în fotografii au fost descoperite şi confiscate două telefoane mobile şi accesorii ale acestora.
"În urma anchetei interne au fost luate următoarele măsuri: sancţionarea disciplinară a persoanele implicate, sesizarea comisiei de individualizare în vederea schimbării regimului de executare şi sesizarea organelor de urmărire penală", se arată într-un comunicat dat publicităţii marţi de Penitenciarul Colibaşi.
Purtătorul de cuvânt al penitenciarului a precizat că urmează a se stabili câţi deţinuţi sunt vinovaţi pentru postarea fotografiilor pe reţeaua de socializare şi ce sancţiuni vor primi aceştia.
Un ziar local a publicat, recent, mai multe fotografii preluate de pe Facebook, făcute cu telefonul mobil în incinta Penitenciarului Colibaşi şi postate în 1 ianuarie. În fotografii apar mai mulţi deţinuţi care în noaptea de Revelion s-au fotografiat în camera de detenţie, lângă televizor, în faţa mesei încărcate cu mâncare, fructe, dulciuri, sucuri sau băuturi energizante sau ţinând în mâini mai multe pachete cu ţigări.
Conform legii, în penitenciare sunt interzise deţinerea şi folosirea telefoanelor mobile, precum şi a altor dispozitive de comunicare la distanţă, de către persoanele private de libertate.