ANCHETĂ DIGI24. Darius Vâlcov voia să-și expună tablourile în clădirea unei firme care a câștigat un contract de 200 de milioane de euro în Slatina

Data publicării:
valcov dna

Bucureşti, Dorobanţi, strada Stockholm. O clădire cu trei etaje în care urma să funcţioneze Galeria Rafael.

Clădirea este proprietatea companiei Rupiah din Slatina. Societatea a fost înfiinţată în 2005 de Daniela Geambaşu. În 2009, acţionar majoritar devine Ovidiu Ramba, fiul fostului director general RADET, Virgil Ramba.

Un an mai târziu, pe vremea când primar la Slatina era Darius Vâlcov, societatea a încheiat cu primăria un contract pentru o perioadă de 30 de ani. Autorităţile locale urmau să plătească 200 de milioane de euro, adică aproape şapte milioane de euro anual, către Rupiah, pentru curăţenia şi amenajările peisagistice celor 50 de hectare ale celor două parcuri ale oraşului. Prin comparaţie, pentru cele 12 parcuri din Bucuresti, în suprafață de 270 de hectare, administratia locală plăteşte 15,5 milioane de euro pe patru ani, adică 322.000 de euro pe an pentru fiecare parc. Din partea Primăriei, contractul a fost semnat de către fostul viceprimar, Dan Ioan Bălășescu.

Dan Ioan Bălășescu: M-am supus unei hotărâri a Consiliului Local. Atâta timp cât s-a făcut un studiu... Adică nu s-a făcut așa, oricum. Nu s-a hotărât într-o zi și...

Reporter: Ați fost supus la vreo presiune la vremea respectivă să semnați?

Dan Ioan Bălășescu: A, nu, nu. Nu discutăm despre asta. Deci nu discutăm în termenii ăștia. Eu nu știu ce s-a întâmplat sau dacă cineva a demonstrat că acest contract a fost păgubos pentru Primărie.

Conform unei fişe de decont contabile, Primăria a plătit pentru întreţinere, doar în luna septembrie 2010, contravaloarea în lei a 240.000 euro: 50.000 pentru strângerea frunzelor şi adunatul crengilor, alte 50.000 pentru plivirea gazonului, 20.000 pentru cosit, 20.000 pentru nivelarea terenului şi restul de 100.000 - pentru udatul copacilor, măturatul aleilor şi tăierea arbuştilor. Firma a emis Primăriei o factură de un milion de lei.

Reporter: Într-o lună de zile s-au decontat 1 milion de lei pentru lucrări.

Gianina Bobicu: Un milion de lei. Deci informațiile astea sunt eronate. Factură de 1 milion de lei nu am avut nicio lună.

Reporter: Deci nu s-a plătit suma asta ?

Gianina Bobicu: Această sumă... a fost o eroare de calcul pentru care eu am făcut o stornare la două luni. Deci s-a pornit dintr-o eroare umană. Eu am făcut stornare și nu s-a ajuns la această sumă.

Gianina Bobicu este actuala proprietară a firmei Rupiah. Ea i-a luat locul lui Ovidiu Ramba în societate, în 2012. Gianina Bobicu a fost colegă de partid cu cu Darius Vâlcov pe când acesta era membru PDL. În iulie 2013, Gianina Bobicu dă o lovitură imobiliară în Bucureşti, pe strada Stockholm, unde cumpără o vilă impresionantă, de 471 de metri pătraţi.

Reporter: Dar de ce ați cumpărat clădirea aceea din București?

Gianina Bobicu: A fost o oportunitate. Era o clădire gajată la bancă. Nu era cu prețul care trebuia să fie. Era un preț mai mic.

Prețul tranzacției este secret. Clădirea fusese gajată în 2008, de fostul proprietar, pentru aproape 11 milioane euro. În 2004, familia care deținea imobilul din strada Stockholm a vândut casa companiei Corporation Construct. În acționariatul acestei societăţi ajunge în 2008 un om de afaceri din Republica Moldova, Mihail Antohi.

Vechea casă este demolată și, în 2011, Corporation Construct ridică o nouă clădire, cu trei etaje.

În 2013, societatea Rupiah, intrată în posesia vilei, o închiriază fotomodelului Larisa Popa. Aceasta este deţinătoarea firmei care urma să deschidă Galeria Rafael.

Procurorii DNA spun că femeia era doar un intermediar. Cele cel puţin 148 de tablouri care urmau să fie expuse aparţineau fostului ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov.

Reporter: V-a contactat domnul Vâlcov pentru galeria de artă?

Gianina Bobicu: Nu, nu, nu. Acel imobil este închiriat din momentul în care l-am achiziționat.

Reporter: L-ați închiriat cui?

Gianina Bobicu: Domnișoarei Larisa Popa. Nu are nicio legătură domnul Vâlcov în situația asta.

Reporter: S-au găsit niște tablouri acolo.

Gianina Bobicu: Așa este. Întrebați pe Larisa Popa. Nu mă întrebați pe mine. Eu am închiriat. Eu sunt proprietar care am închiriat. Am bănuit că nu vinde substanțe înterzise.

„Vă dați seama că am rămas și eu uimită. Mi-a zis o prietenă la telefon: Mă, da' ce ascundeți voi acolo comori, nu știu ce”, spune o vecină a casei din strada Stockholm.

Colecția lui Darius Vâcov nu a fost evaluată oficial şi este acum în custodia Muzeului Naţional de Artă al României. Surse judiciare susțin că fostul ministru a cumpărat artă de un milion de euro. Nu direct, ci prin intermediari. Unul dintre ei a fost șoferul. Care, de altfel, l-a denunțat pe Darius Vâlcov și le-a indicat procurorilor ascunzătorile tablourilor: în case ale cunoştinţelor, în pereţi dubli şi sub paturi.

Ovidiu Ramba, cel care a primit contractul de 200 de milioane de euro pe 30 de ani de la Primăria Slatina, ar fi şi el unul dintre cei care au povestit anchetatorilor despre intenţiile fostului ministru al Finanţelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...