Acuzații de fals în acte la Primăria din Buftea între foștii și actualii angajați

Data publicării:
bani factura captura

Acuzaţia de fals în acte din Primăria Buftea vine de la un fost director. Acesta spune că, în august 2012, o fimă a fost angajată de Primărie, pentru 50.000 de lei, să livreze şi să monteze 20 de stâlpi cu leduri electrice pe strada Studioului din Buftea. Oficialii Primăriei admit că au schimbat câteva pagini din document.

„A fost o eroare de redactare. Exact acolo unde scrie care este exact contractul, acolo s-a modificat şi nu mai avea rost să facem tot contractul cap coadă, să luăm din nou semnăturile”, spune primarul Gheorghe Pistol.

Nu s-a modificat valoarea contractului prin scoaterea montării efective. Montarea costă, probabil 30% din valoarea contractului cât ar fi trebuit să fie montajul”, spune fostul director.

La începutul lui 2013 produsele au fost aduse. De montaj, însă, nu s-ar fi ocupat respectiva firmă.

„Au fost predate lămpile după ce au fost scoase din contract în mod fraudulos. Au fost predate către societatea General Public Serv, societate al cărei capital este de 99% al Consiliului Local Buftea”, spune fostul director.

„Societatea primăriei a făcut acest montaj. Nu avea sens, având o societate a Primăriei cu obiect de activitate montarea stâlpilor şi a lămpilor electrice, să angajezi”, spune Gheorghe Pistol.

Angajaţii societăţii, însă, îi contrazic pe cei doi.

"Eu nu mi aduc aminte să le fi montat noi. Noi le-am reglat, că erau câteva dereglate de la vânt, asta este toată combinaţia ce am făcut-o noi atunci", spune Adrian Costea, inginer șef al societății General Public Serv Buftea.

Fotul director din Primăria Buftea a făcut plângere la DNA. Procurorii urmează să verifice contractele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...