Judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului au hotărât, conform deciziei postate azi pe site-ul instituției, că statul român trebuie să îi plătească Antonetei Tudor 4.500 de euro daune morale, pentru violarea dreptului la viață privată și de familie, respectiv articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit documentelor CEDO, Antoneta Tudor susține că împiedicarea accesului la documentele CNAS referitoare la tatăl ei reprezintă violarea dreptului la respect față de viața privată și de familie.
În plus, ea reclamă faptul că i-au fost furnizate informații incomplete de către CNSAS și că acestea i-au parvenit într-un timp nerezonabil, în baza articolului 6, alin. 1., dreptul la un proces corect într-un termen rezonabil. Această reclamație a fost respinsă de judecătorii CEDO.
Traseul dosarului
Potrivit CEDO, Antoneta Tudor, o româncă născută în 1951 și care locuiește în București, a reclamat la instanța europeană faptul că nu a putut să aibă acces la documentele păstrate de fostul serviciu secret din timpul regimului comunist, Securitatea, în legătură cu tatăl său decedat.
În 2001, Antoneta Tudor a obținut permisiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) de a studia documente din dosarul tatălui său, care murise cu câțiva ani în urmă în condiții suspecte, în timp ce era investigat de Securitate.
Ea a solicitat, fără succes, acces pentru a studia încă două dosare care îl vizau pe tatăl ei. În anul 2003 și 2004, acțiunile sale în instanță inițiate pentru a obține accesul la arhivele CNSAS au fost respinse de Curtea de Apel București, respectiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În 2011, după solicitările făcute de agentul Guvernului român, CNSAS a informat-o pe Antoneta Tudor că se află în posesia unuia dintre cele două dosare și a invitat-o să vină și să le consulte.
Hotărârea CEDO devine definitivă, conform articolului 44, alin. 2 din Convenție, când părţile declară că ele nu vor solicita retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere; la trei luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost cerută sau când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată.
Mădălina Prundea