Abia adus în România, Cătălin Cherecheș ar putea scăpa de condamnare

Data actualizării: Data publicării:
chereches flancat de doi politisti
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Curtea de Apel Cluj a admis, vineri, în principiu, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită, a declarat avocatul acestuia, Răzvan Doseanu.

Potrivit avocatului, magistraţii clujeni au analizat contestaţia în anulare depusă de Cătălin Cherecheş la sentinţa de condamnare la 5 ani de închisoare pentru luare de mită şi se vor pronunţa pe 18 aprilie, informează Agerpres.

„Curtea de Apel Cluj a admis, în principiu, contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş. Este o veste extraordinară, conform legii, de altfel. Am pus concluzii şi pe fondul contestaţiei în anulare, iar în data de 18 aprilie urmează să se facă pronunţarea soluţiei pe fondul contestaţiei în anulare. Ceea ce este important e că am trecut de faza admisibilităţii în principiu, fiind considerate îndeplinite condiţiile legale pentru admisibilitatea în principiu”, a spus avocatul.

Cătălin Cherecheș, extrădat din Germania și adus în România

Cătălin Cherecheș a fost adus în România pe 19 martie, el fiind extrădat de Germania. Fostul primar a ajuns în țară cu o dubă a poliției ungare și predat autorităților române la vama Nădlac 2.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat în 14 martie, în emisiunea Studio Politic, la Digi24, că Cherecheș nu va va fi plasat într-o celulă specială: „Nici pomeneală. Cătălin Cherecheș, ca toți fugaii din România, au la îndemână probbail sfatul avocaților această situație legată de penitenciarele din România. Am făcut de fiecare dată un raport lunar pe tot ce înseamnă îmbunătățirea condițiilor din penitenciare. Sunt sigură că și autoritățile judiciare din Germania ne-au solicitat informații precise despre maniera încă statul român respectă standardele europene în pușcării. Am trimis acest material și am arătat că, nu doar că le îndeplinim, dar am respectat aceste condiții”.  

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa