A. Birchall: Autorităţile din Madagascar au admis extrădarea lui R. Mazăre. Preluarea se va face de urgenţă
Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Justiţiei Ana Birchall a anunţat căprocedura de extrădare a lui Radu Mazăre a fost admisă de autorităţile din Madagascar şi că, de acum, vor fi puse în aplicare, în regim de urgenţă, dispoziţiile privind preluarea fostului primar.
"Procedura de extrădare a fost admisă de autorităţile din Madagascar. De acum sunt puse în aplicare în regim de urgenţă dispoziţiile privind preluarea din Madagascar a lui Radu Mazăre, sub escortă, de către autorităţile competente din România”, a declarat Ana Birchall.
"Suntem în contact cu autorităţile din Madagascar. Prin această decizie a autorităţilor din Madagascar, Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit responsabilităţile legale cu profesionalism", a adăugat ea.
Ministrul Justiţiei Ana Birchall a anunţat că dosarul de extrădare a lui Radu Mazăre a fost predat luni autorităţilor competente din Madagascar: "Astăzi, 13 mai, dosarul de extrădare a domnului Radu Ştefan Mazăre a fost predat autorităţilor competente din Republica Madagascar. La ora 8:00, dosarul a fost predat Ministerului Afacerilor Externe, iar la ora 9:00 a fost predat Ministerului Justiţiei din Republica Madagascar. Dosarul cuprinde cererea de extrădare, precum şi toate documentele transmise de instanţele competente din ţara noastră, atât în limba română, cât şi traduse autorizat în limba franceză. Astfel, Ministerul Justiţiei din România şi-a îndeplinit obligaţia legală în conformitate cu atribuţiile conferite de Legea 302 din 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.”
Radu Mazăre, condamnat la 9 ani de închisoare, a fost arestat în 8 mai, pentru şase zile.