Polițiștii argeșeni au reținut 19 persoane implicate într-o încăierare colectivă care a avut loc în centrul comunei Bascov de lângă Pitești, suspecții urmând să fie prezentați miercuri magistraților pentru stabilirea măsurilor preventive.
Cele 19 persoane pe numele cărora au fost emise ordonanțe de reținere sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, informează Agerpres.
Patru oameni au ajuns la spital și alți aproximativ 20 au fost conduși la audieri, marți, în urma unei încăierări între două grupuri de persoane de etnie romă.
Potrivit reprezentanților IPJ Argeș, primii care au intervenit la locul incidentului au fost agenții de la Secția Rurală Bascov, care s-au autosesizat în urma apariției situației conflictuale. În sprijinul lor au venit, ulterior, trei echipaje de la Poliția Municipiului Pitești, patru autospeciale ale Serviciului de Acțiuni Speciale, precum și jandarmi.
În timpul intervenției, polițiștii au tras mai multe focuri de avertisment pentru dispersarea celor implicați în incident.
Mai multe persoane implicate în încăierarea colectivă din comuna Bascov sunt vizate de percheziții domiciliare efectuate, miercuri, de polițiștii din Argeș.
"Perchezițiile se desfășoară în continuarea cercetărilor care au fost demarate ieri, ca urmare a acelei stări conflictuale. Este vorba de acte procedurale menite să contribuie la adunarea probatoriului și la identificarea tuturor persoanelor care au fost implicate în acel eveniment. Perchezițiile sunt desfășurate și pentru stabilirea cu exactitate a participației fiecăruia", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, inspectorul principal Mădălin Zamfir.
Potrivit unor surse judiciare, cele șapte percheziții se desfășoară în municipiul Pitești și în comuna Bascov.