140.000 de semnături, depuse la Parlament împotriva modificărilor la Legile Justiției

Data publicării:
senat petitie declic - inquam ganea

O petiţie semnată de peste 140.000 de persoane a fost depusă la picioare parlamentarilor. Marmura de pe holul principal al Senatului României a fost acoperită cu hârtiile pe care sunt imprimate numele celor care susţin petiţia. Documentul susţine independenţa Justiţiei.

Câţiva membri ai unei asociaţii civice au venit în Parlament să le transmită aleşilor un mesaj scris din partea a peste 140.000 de români. S-au folosit de podeaua Senatului.

„Le cerem domnilor parlamentari să nu voteze Legile Justiţiei după ce se vor reîntoarce evident de la CCR”, a spus Luminiţa Dejeu.

„Avem încredere în schimb în Comunitatea Europeană, avem încredere în Departamentul de Stat, dar nu avem încredere în nişte oameni care vor să schimbe pe repede înainte Legile Justitiei”, a adăugat Antoniu Bumb.

Şi senatorii Opoziţiei au un mesaj pentru reprezentanţii puterii.

„Cred că ar trebui să le citească. Poate îsi găsesc rude sau prieteni. Măcar să se abţină de acum încolo că urmează şi Codurile Penale”, a declarat Gabriel Ionaşcu, senator PMP.

Printre semnatari sunt şi aleşi ai USR.

Oameni care se pun cu semnăturile lor la nivelul solului, iată pe unde trecem aici cu toţii înainte să intrăm să facem legile. Mi se pare o formă supremă de protest”, a declarat Vlad Alexandrescu, senator USR.

Senatorii Puterii, în schimb, nu văd protestul cu ochi buni.

„Suntem putini mai circumspecţi. Unde există acele semnături? Aicea este un pavaj tipărit. De unde le-aţi luat din pagini nationale, din cartea de telefon?”, a spus Radu Preda, senator PSD.

„O sută cât aţi zis dumneavoastră de semnături nu înseamnă... că toată lumea e de aceeaşi părere”, a adăugat Adrian Ţuţuianu, senator PSD.

Protestatarii că nu se vor opri aici.

Vor urma sesizări şi către preşedintele Iohannis”, a spus Roxana Pencea Brădăţan.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Diddy, aflat în închisoare, a vorbit la telefon cu Kanye West: "E tragic. Sunt Puff Daddy în închisoare...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Tensiunile internaționale cresc după ce China a executat patru cetățeni canadieni
Newsweek
1.150 lei în plus la pensie în aprilie. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii? Când îi iei?
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare