Județele în care se circulă în condiţii de iarnă, luni dimineață (Centrul Infotrafic)

Data publicării:
masina pe drum iarna
Meteorologii anunță ploi și ninsori. FOTO: INQUAM PHOTOS / Alex Nicodim

Luni dimineață se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri din judeţele Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Covasna, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Vaslui şi Vrancea, anunță Centrul Infotrafic. În judeţul Vaslui, între localităţile Albiţa şi Huşi, pe DN 24B, a fost instituită restricţie de circulaţie pentru autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, din cauza condițiilor meteo.

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că, luni dimineaţă, având în vedere vizibilitatea redusă, ninsoarea şi viscolul puternic, a fost instituită restricţie de circulaţie pentru autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 24B, între localităţile Albiţa şi Huşi, judeţul Vaslui. Se acţionează cu utilaje pentru deszăpezire.

Sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind acoperit parţial cu zăpadă, dar fără a fi impuse restricţii de trafic, pe mai multe drumuri din judeţele Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Covasna, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Vaslui şi Vrancea. Se circulă în condiţii de iarnă, acţionându-se cu utilaje pentru deszăpezire.

De asemenea, sunt condiţii de formare a poleiului pe mai multe artere rutiere din judeţele Brăila, Buzău şi Maramureş. Se acţionează cu utilaje care împrăştie material antiderapant.

În judeţele Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, dar şi în Bucureşti, sunt precipitaţii sub formă de ploaie, carosabilul fiind umed.

Circulația pe autostrăzi

Pe arterele rutiere principale, şi anume autostrăzile A1 Bucureşti - Piteşti, A2 Bucureşti - Constanţa, A3 Bucureşti - Ploieşti, A4 Ovidiu - Agigea, A1 Sibiu - Deva şi DN 1 Ploieşti - Braşov, se circulă pe un carosabil umed, fiind tronsoane unde plouă, vizibilitatea este bună, iar valorile de trafic sunt reduse.

Încă din data de 4 ianuarie, sunt impuse restricţii de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 57, km 122+900 de metri, între localităţile Moldova Noua şi Nicolint, judeţul Caraş-Severin, întrucât s-a desprins o porţiune de terasament pe o distanţă de 30 metri. Restricţia rutieră este semnalizată prin indicatoare rutiere şi semafoare.

Totodată, pe DN 28 Iaşi - Târgu Frumos, între localităţile Podu Iloaiei şi Leţcani, judeţul Iaşi, s-a produs un accident între două autovehicule, soldat, potrivit primelor date, cu rănirea uşoară a patru persoane. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenţia echipajelor specializate. Se estimează reluarea normală a circulaţiei în 45 - 60 de minute.

Pentru reducerea riscului rutier, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să ia în considerare că distanţa de frânare creşte pe un carosabil umed sau alunecos, să-şi asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale şi să folosească luminile de ceaţă dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri