Jandarmeria Bucureşti: Patru manifestanţi, duşi la Poliţie. Doi jandarmi, răniţi în incidente

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - PROTEST - PIATA VICTORIEI

Patru manifestanţi din Piaţa Victoriei au fost duşi la Poliţie după ce au forţat dispozitivul de jandarmi şi au aruncat cu diverse obiecte către ei, au transmis miercuri seară reprezentanţii Jandarmeriei Bucureşti. Instituţia precizează că doi jandarmi au fost răniţi în urma incidentelor.

BUCURESTI - PROTEST - PIATA VICTORIEI
Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

„Ca urmare a incidentelor înregistrate în Piaţa Victoriei, când un grup de protestatari a forţat dispozitivul de jandarmi, şi au aruncat cu diverse obiecte către ei, patru persoane au fost conduse la secţia de poliţie în vederea identificării acestora şi luării măsurilor legale. De asemenea, doi jandarmi au fost răniţi în urma incidentelor provocate având nevoie de îngrijiri medicale. Nu tolerăm acte sau gesturi care pun in pericol siguranţa cetăţenilor și vom acţiona de fiecare dată pentru combaterea lor”, a transmis Jandarmeria Bucureşti.

Instituţia susţine că jandarmii au acţionat cu bună credinţă „pentru evitarea creării unei stări de pericol şi pentru a opri acţiunile violente care puteau pune în pericol viaţa şi integritatea corporală sau sănătatea persoanelor”.

În legătură cu cei doi jandarmi răniţi se vor face acte de constatare pentru infracţiunea de ultraj şi vor fi înaintate Parchetului competent, urmând să aibă loc verificări pentru identificarea autorilor, adaugă Jandarmeria.

Câteva mii de persoane au protestat, miercuri seară, în Piaţa Victoriei, nemulţumite de adoptarea modificărilor la Codul Penal.

La ora 22:50, mai erau aproximativ 100 de persoane.

Traficul a fost restricţionat, după ce manifestanţii au ocupat o parte a carosabilului, iar la faţa locului au fost mobilizate dispozitive numeroase de jandarmi. La un moment dat, au existat altercaţii cu jandarmii, după ce unii manifestanţi au încercat să forţeze cordonul şi să îndepărteze gardurile. Şi în mai multe oraşe din ţară se protestează, oamenii având fluiere, steaguri şi vuvuzele.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”