Iran anunţă construirea unui nou reactor nuclear la Isfahan, imediat după un proiect cu patru centrale nucleare în Strâmtoarea Ormuz

Data publicării:
AUSTRIA VIENNA IRAN ATOMIC CHIEF SPEECH
Foto: Mohammad Eslami, directorul Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice (OIEA) / Sursa foto: Profimedia Images

Autorităţile iraniene anunţă luni că au început lucrări de construcţie a unui nou reactor nuclear de cercetare, la Isfahan, în centrul Iranului, la câteva zile după ce au anunţat un proiect al unui complex de patru centrale nucleare la Sirik, în Strâmtoarea Ormuz, în sudul Iranului, relatează AFP, preluată de News.ro.

„Azi am început să turnăm betonul fundaţiei reactorului de la instalaţia de la Isfahan”, a anunţat, luni, citat de agenţia oficială iraniană de presă Irna, directorul Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice (OIEA) Mohammad Eslami.

Centrul de Cercetare Nucleară de la Isfahan are trei reactoare

Noul reactor de cercetare - de 10 megawaţi - urmează să fie folosit ca sursă de neutroni la teste de combustibili şi materiale nucleare şi la producţia de radioizotopi industriali şi radiofarmacie, potrivit agenţiei Irna.

Iranul este vizat de sancţiuni economice dure impuse de Statele Unite, conduse la momentul respectiv de Donald Trump, după ce s-a retras unilateral în mai 2018 din Acordul de la Viena, în dosarul din 2015, care prevede o limitare a programului nuclear iranian.

Teheranul a început să se retragă din angajamentele pe care şi le-a asumat prin acord (JCPoA), iar apoi şi-a încetinit, în 2023, ritmul de producţie a uraniului îmbogăţit la nivelul de 60%, în urma unei reluări a unor negocieri informale cu Statele Unite. Însă şi-a accelerat din nou producţia în 2023.

Teheranul susţine că activităţile sale nucleare sunt paşnice

Iranul şi-a restrâns, însă, „într-un mod fără precedent” cooperarea cu Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA), care este ca „luată ostatică”, deplângea în ianuarie directorul general al AIEA Rafael Grossi.

Joi, directorul OIEA a anunţat construirea unui complex de centrale nucleare la Sirik, în Strâmtoarea Ormuz, alcătuit din patru centrale cu o capacitate de producţie totală de 5.000 de megawaţi.

„Urmează să atingem o capacitate de producţie de 20.000 de megawaţi de energie nucleară în Iran” până în 2041, anunţa Mohammad Eslami în timpul unui turneu în regiune împreună cu preşedintele iranian Ebrahim Raisi.

Doar cinci ţări din lume depăşesc această capacitate, şi anume Statele Unite, Franţa, China, Rusia şi Coreea de Sud.

Centralele de la Sirik ar urma să fie complet operaţionale până în 2031, potrivit Irna.

Iranul are în prezent o singură centrală nucleară operaţională la Bushehr, cu o capacitate de producţie de 3.000 de megawaţi.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...