Arhiepiscopul Tomisului, Tedodosie, îi răspunde Patriarhului Daniel, după ce o scrisoare în care înaltul prelat era criticat pentru atitudinea sa „provocatoare” pe durata pandemiei a devenit publică. ÎPS Teodosie spune că „nu se dezice” de faptele sale, că a avut o atitudine creștină și că singura „sancțiune” de care se teme este cea a lui Dumnezeu.
Într-o scrisoare transmisă de Patriarhie prelatului, ca răspuns la cererea ca Arhiepiscopia Tomisului să devină mitropolie, solicitarea arhiepiscopului Teodosie este calificată drept „o ambiție personală” și sunt aduse mai multe critici, inclusiv aceea că a avut „o atitudine provocatoare” și „lipsă de tact pastoral” pe durata pandemiei.
ÎPS Teodosie a spus vineri, într-o declarație de presă, că a făcut această solicitare la cererea credincioșilor și că are inclusiv scrisori din diaspora pentru acest lucru.
El adaugă că în timpul pandemiei „a avut o atitudine creștină”.
„Aveam cu mine mii de oameni, nu pentru mine, nu pentru a deveni vedetă. Eu am vrut să fiu în rugăciune și voi fi și după pandemie. Am decis să slujesc Sfânta Liturghie în fiecare zi, ce e rău în asta?”, a spus el.
„Eu nu mă dezic de ce am făcut, am avut o atitudine creștină, de apărare a dreptei credințe. A apăra dreapta credință e un lucru pozitiv și, iată, credincioșii m-au urmat. Eu am vorbit în numele lui Dumnezeu, nu am vorbit de capul meu”, a adăugat prelatul.
Întrebat dacă se teme că va fi sancționat de conducerea BOR, arhiepiscopul a răspuns: „Nu vorbim de sancțiuni, vorbesc de ce e pozitiv. Doar Dumnezeu poate să îmi dea sancțiuni, numai de sancțiunea lui Dumnezeu mă tem”.
El a spus că nu intenționează să se retragă și că nu crede că solicitarea de ridicare în rang a arhiepiscopiei a fost refuzată din cauza comportamentului său.
„Dacă Dumnezeu va voi, va fi mitropolie”, a adăugat el.
Pe de altă parte, răspunzând la o întrebare a jurnaliștilor, ÎPS Teodosie a spus că nu este interesat să devină patriarh al BOR.
Declarația de presă vine după ce, ieri, refuzul venit din partea Patriarhiei a fost publicat de G4Media. Este vorba despre un document trimis de cancelaria Sfântului Sinod „din încredințarea” Patriarhului Daniel.
„Deși, în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române, totuși solicită Patriarhiei Române ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de mitropolie. În Arhiepiscopia Tomisului, normele statutare, cele regulamentare și hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceștia să fi prezentat documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin, admiterea la doctorat a unor candidați cu note sub 8,5, primirea preoților și monahilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc”, se arată în document.
Arhiepiscopul Tomisului este criticat și pentru reacțiile sale publice în contextul pandemiei, care „au creat discuții aprinse în media și au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe, mai ales că au fost însoțite de o atitudine provocatoare, de lipsă de tact pastoral și de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină și de răzvrătire”.
ÎPS Teodosie conduce Arhiepiscopia Tomisului de două decenii și s-a remarcat, mai ales de la declanșarea pandemiei, prin acțiuni și declarații controversate. Anul trecut, a organizat o nouă slujbă de Paște, la mai bine de o lună de cea care avusese loc în starea de urgență. A făcut declarații contradictorii legate de vaccinarea anti-COVID-19, iar o afirmație recentă legată de rolul femeii în biserică i-a atras numeroase critici.
Editor : M.B.