Instituțiile de stat nu mai au voie să ceară copii după documente emise de alte instituții, de la 1 ianuarie

Data actualizării: Data publicării:
dosar cu sina
Nicio entitate care prestează un serviciu public nu mai are voie din 1 iulie să ceară copii după acte emise de statul român sau dosar cu șină. Foto: Profimedia Images

De la 1 ianuarie, instituțiile de stat nu mai au voie să le ceară românilor copii după documente emise de alte instituții ale statului. Cel puțin, în teorie este așa, pentru că practica ne arată că este imposibil deocamdată.

Cum s-a ajuns în această situație? Parlamentul a adoptat o lege în acest sens, pe care președintele a și promulgat-o. Însă, tocmai în lege scrie că este nevoie ca multe alte proiecte să fie adoptate de guvern sau parlament, pentru ca schimbarea mult așteptată de români să se poată produce, adică să dispară dosarul cu șină.

În primul rând, este nevoie de un sistem informatic care să lege toate instituțiile statului între ele, să fie posibil schimbul digital de documente. Iar acest sistem nu este foarte ușor de realizat, motiv pentru care dispariția copiilor și a dosarelor plimbate pe la ghișee mai are de așteptat.

Proiectul de lege pentru subțierea dosarului cu șină a fost inițiat de deputatul PNL George Tuță.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”