Inscripțiile în limba maghiară de pe indicatoarele de la intrările în localitățile Gheorgheni și Lacul Roșu, județul Harghita, au fost acoperite cu vopsea. Poliția a deschis o anchetă în acest caz.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, vineri, corespondentului mediafax, că speră ca autorul să fie identificat cât mai repede.
„Polițiștii din Harghita s-au sesizat din oficiu și desfășoară cercetări în cazul indicatoarelor de la intrarea în localitățile Gheorgheni și Lacul Roșu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Cel mai probabil, aceste indicatoare au fost vopsite în cursul nopții de joi spre vineri sau în cursul dimineții de vineri. La fel ca în cazul incidentului similar care a avut loc la începutul anului sperăm să identificăm autorul cât mai repede”, a spus Filip.
Un incident similar a avut loc la începutul anului, când mai multe indicatoare rutiere aflate la intrările în patru localități din județul Harghita, printre care și Miercurea Ciuc, au fost acoperite cu vopsea neagră.
În acest caz, polițiștii l-au prins pe un bărbat din Bacău, care a recunoscut că a vopsit indicatoarele, fapte pentru care riscă o pedeapsă de până la 2 ani închisoare.
UDMR: O provocare împotriva comunității maghiare
UDMR a condamnat ferm acoperirea cu vopsea a indicatoarelor cu denumirea în limba maghiară a localităților Gheorgheni și Lacul Roșu, din județul Harghita, și cere instituțiilor identificarea și tragerea la răspundere a autorilor.
„Condamnăm ferm actele de vandalism care s-au întâmplat în Gheorgheni și în alte localități și considerăm că este o provocare împotriva comunității maghiare. UDMR a depus o plângere la Poliție și așteptăm ca instituțiile statului să își facă datoria, iar autorii să fie identificați și trași la răspundere. Noi dorim să trăim în respect reciproc, dar se pare că Anul Nou a adus obiceiul prost al acoperirii indicatoarelor cu vopsea. Ne pare rău că pe unii îi deranjează că noi dorim să fim tratați ca și cetățeni egali în această țară și să ne folosim limba maternă în condițiile în care legea ne permite acest lucru”, a spus purtătorul de cuvânt al UDMR, Csilla Hegedus.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media