Informații uluitoare din raportul MAI. Adjunctul IPJ Olt ar fi mințit legat de ora la care a fost anunțat de dispariția Alexandrei

Data actualizării: Data publicării:
poarta locuinta gheorghe dinca caracal - inquam - bogdan danescu
Foto: Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Informație uluitoare despre modul cum s-a intervenit la Caracal pentru salvarea Alexandrei Măceșanu. Un val de minciuni a ajuns până la vârful poliției. Încercând să își scape pielea, adjunctul de la poliția județului Olt și-ar fi mințit șeful atunci când a fost întrebat când a aflat despre dispariția Alexandrei. Informația apare în raportul Ministerului de Interne, prezentat și în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Comisarul-șef Nicolae Alexe era la comandă în ziua dispariției Alexandrei, fata de 15 ani care a fost răpită de Gheorghe Dincă în Caracal, pentru că șeful IPJ Olt era în concediu. El ar fi trebuit să fie creierul operațiuilor de căutare și ar fi trebuit să ia niște decizii specifice, care sunt reglementate, în cazul dispariției unui minor.

În raportul Corpului de Control, care a fost trimis și la CSAT, scrie că Alexe l-a mințit pe superiorul lui în momentul în care șeful IPJ Olt s-a întors din concediu și l-a întrebat ce s-a întâmplat în ziua de joi. El i-a spus șefului său că a fost anunțat mult mai târziu de dispariția Alexandrei, deși orele sunt trecute foarte clar în raport.

În ziua în care Alexandra suna la 112 pentru a anunța că a fost răpită, Nicolae Alexe a participat, între orele 11.00 și 13.00, la bilanțul poliției Potocoava, iar de la 13.00 la 16.00 a fost la o altă ședință de bilanț, în orașul Scornicești.

În acest interval, Alexe a fost sunat de polițiști din subordine de cel puțin cinci ori. Primul apel a fost la 11.44. Au urmat alte telefoane care îl anunțau că în județ a fost semnalată dispariția unei minore. La 15.30 a fost sunat chiar de purtătorul de cuvânt al inspectoratului, care îi semnala că jurnaliștii vor să știe mai multe despre dispariția Alexandrei.

Totuși, Alexe nu a luat atunci nicio măsură. A rămas până la finalul ședințelor de bilanț și abia la ora 20.00 a constituit punctul de comandă pentru dispariția de minori, la aproape șapte ore după apelurile Alexandrei la 112.

În raportul Corpului de control al MAI se arată că, neluând aceste măsuri, comisarul a limitat posibilitatea implicării unui număr adecvat de polițiști specializați în cazuri de dispariție de minori.

Nicolae Alexe este cercetat în prezent. El a fost demis din funcție de fostul ministru de Interne Nicolae Moga, vineri.

Conform unui raport MAI, prezentat în şedinţa CSAT, obţinut în exclusivitate de Digi24, poliţistul care a preluat apelul 112 a dat dovadă de o atitudine arogantă, superioară şi autosuficientă. Au fost încălcate mai multe proceduri, atât de operatorii 112, cât şi de poliţiştii din teren. De asemenea, raportul arată că o aplicație care ar permite ca, în timp real, în momentul în care este semnalată o faptă gravă la 112, informația să ajungă la structurile de conducere ale Poliției Române și, inclusiv, la Ministerul de Interne, nu funcţiona.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Traseul vortexului polar în România. Județele care urmează să fie lovite de ninsori
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Lucia_Grijac
Lucia Grijac, directorul Centrului de Transfuzie București: "Veniți la donare înainte de a pleca în vacanță!"
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...