Încă nouă cetățeni români vor fi repatriați din Italia cu un transport militar special

Data actualizării: Data publicării:
avion MAPN

Nouă cetățeni români vor fi aduși în țară din Italia, cu o aeronavă configurată pentru misiuni de evacuare medicală, informează Ministerul Apărării Naționale.

Pentru aducerea lor în România a fost pusă la dispoyiție o aeronavă de tip C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne.

Cei nouă vor fi aduși în țară de la Roma.

"Persoanele repatriate sunt cetățeni români non-rezidenți în Italia, aflându-se acolo cu titlul temporar, ca turiști sau pentru intervenții medicale și au fost afectați atât de plasarea în carantină a întregului teritoriu al Italiei, cât și de măsurile adoptate de către autoritățile române de suspendare a zborurilor și a curselor de transport rutier de persoane înspre și dinspre Italia. Aceștia nu au avut alternativă reală de a-și continua șederea pe teritoriul Republicii Italiene.", potrivit ministerului.

Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală și având instalate camere speciale de izolare, este operată de un echipaj format din locotenent-comandorul Romeo Gârz - comandantul aeronavei, căpitan Mihai Vîrdol - pilot secund, maistrul militar Maftei Ţebrean - tehnic de bord și echipa medicală formată din maior Daniel Nica - medic și plutonierul Georgel Grigore - asistent medical.

Transportul este realizat cu respectarea măsurilor pentru protecția personalului și a tehnicii, obligatorii în astfel de situații, potrivit sursei citate.

Cei nouă cetățeni români vor fi preluați, la sosirea în țară, de către Direcția de Sănătate Publică și plasați în carantină într-o unitate din București, în conformitate cu măsurile adoptate de către autoritățile române pentru cetățenii care vin în România din Italia.

Alți opt cetățeni români din Italia au fost aduși în țară vineri seară, cu o aeronavă militară C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române care a fost trimisă la Roma.

Redactare Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...