IICCMER lansează Barometrul nostalgiei comuniste. Vor fi monitorizate actele de reabilitare a comunismului

Data actualizării: Data publicării:
Oameni la mormântul lui Nicolae Ceaușescu.
Nostalgici la mormântul dictatorului Ceaușescu. Foto: Digi24

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunţă lansarea campaniei naţionale Barometrul nostalgiei comuniste, în cadrul căreia va monitoriza manifestările şi actele publice de reabilitare a comunismului.

IICCMER observă manifestarea unei tendinţe insidioase de reabilitare a comunismului prin intermediul transformării simbolurilor sale în conţinut destinat mai degrabă consumului de divertisment. Sub pretextul divertismentului şi al libertăţii de opinie, astfel de manifestări se adresează cu precădere tinerilor, subminând încrederea acestora în democraţie, prin promovarea unei variante simplificate şi pozitive a ceauşismului, a arată IICCMER, într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, începând cu data de 1 februarie, IICCMER va lansa Programul de monitorizare a manifestărilor şi actelor publice de relativizare a naturii criminale a regimului comunist Barometrul nostalgiei comuniste.

Vor fi monitorizate manifestările publice, producţiile culturale şi ştiinţifice, cele de divertisment şi iniţiativele comerciale la originea cărora se află intenţia de promovare, instrumentalizare, revizuire sau ocultare a naturii criminale a regimului comunist.

Rezultatele monitorizării vor fi publicate sub forma unui raport anual, al cărui conţinut este menit să stea la baza unor instrumente educaţionale adresate în principal elevilor din ciclul liceal de învăţământ şi nu numai, se menţionează în comunicat.

Subliniez faptul că scopul nostru nu este să instituim delictul de opinie sau să facem poliţie intelectuală, ci să înţelegem şi mai ales să oferim instrumente şi argumente educaţionale, care pot fi folosite într-un demers mai larg de cunoaştere profundă a crimelor comunismului. Intenţia IICCMER nu este aceea de a inventa presupuşi duşmani ai democraţiei, ci de a înţelege de unde vin şi cum se manifestă pericolele la adresa acesteia.

Un astfel de proiect nu poate fi unul de condamnare a comunismului, căci IICCMER nu are astfel de atribuţii şi nici instrumente ca atare. Ceea ce face IICCMER este să ofere argumente şi temeiuri pentru a nu uita niciodată faptul că regimul comunist a produs efecte criminale pe tot parcursul existenţei sale, a spus preşedintele executiv al IICCMER, Daniel Şandru, citat în comunicat.

Conform IICCMER, Barometrul nostalgiei comuniste se încadrează în exemplul şi iniţiativa altor organizaţii şi instituţii din lumea întreagă, al căror scop este combaterea antisemitismului şi consolidarea democraţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România care l-a lăsat cu gura căscată pe un italian și nu este...
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Kanye West intenționează să se mute în Europa: „Se simte nerespectat în SUA”. România, printre țările aflate...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Reacția soției patronului de la Ferrari, după ce a aflat prețul avioanelor închiriate de Klaus Iohannis
Newsweek
1.150 lei în plus la pensie în aprilie. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii? Când îi iei?
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare