IGSU, după incidentul nuclear din nordul Rusiei: „Nu există niciun pericol radiologic pentru populație sau pentru mediu”

Data actualizării: Data publicării:
explozie-Arkhangelsk-rusia-harta-europa
Incidentul nuclear a avut loc în apropiere de orașul Arkhangelsk. Foto: captură Google Maps

„Nu există niciun pericol radiologic pentru populație sau pentru mediu”, după incidentul nuclear din nordul Rusiei, din data de 8 august se arată într-un comunicat de presă comun al Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă, Comisiei pentru Controlul Activităților Nucleare și Agenției pentru Protecția Mediului. Precizările vin după „informațiile apărute în spațiul public” privind prezența unui posibil nor radioactiv deasupra României.

„În ceea ce privește informațiile apărute în spațiul public, referitoare la posibila prezență a unui nor radioactiv deasupra României, Inspectoratul General pentru Situații de Urgenţă (IGSU), Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) și Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) aduc în atenția opiniei publice faptul că nu există date care să confirme sau să indice existența unor factori de risc radiologic pentru populația de pe teritoriul României sau mediu, care să impună luarea unor măsuri de răspuns”, spune IGSU, duminică, într-un comunicat de presă distribuit și de celelalte două autorități.

IGSU amintește că Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) realizează în permanență monitorizarea radioactivității mediului pe teritoriul României, prin Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM).

Potrivit sursei citate, nu au fost raportate modificări ale nivelului de radioactivitate a mediului nici la nivel internațional.

„În acest sens, ANPM împreună cu CNCAN informează că măsurătorile efectuate pe teritoriul României, în perioada 8 august până în prezent, indică faptul că, în momentul de față, în România nu există nicio modificare a fondului natural din punct de vedere a radioactivității mediului. De asemenea, precizăm că nici la nivel internațional nu au fost raportate modificări ale nivelului de radioactivitate a mediului”, se mai arată în comunicat.

Inspectoratul mai precizează: „CNCAN rămâne în contact permanent cu Centrul de Incidente și Urgenţe din cadrul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică de la Viena și cu statele cu care România are încheiate tratate bilaterale în cadrul Convenției Internaționale de notificare rapidă în cazul urgenţelor radiologice și accidentelor nucleare.”

De asemenea, IGSU „menține permanent legătura cu partenerii noștri la nivel european” și că ANPM raportează datele rezultate în urma monitorizării radioactivității mediului efectuate la nivel național către platforma europeana EURDEP.

„La ora emiterii comunicatului, nivelul radiațiilor măsurate de către ANPM prin RNSRM se încadrează în limitele radioactivității mediului natural. CNCAN, ANPM împreună cu IGSU precizează că nu există niciun pericol radiologic pentru populație sau pentru mediu”, se subliniază în comunicat.

Înttre timp, au apărut noi detalii despre incidentul nuclear din nordul Rusiei, care amintesc tot mai mult de reacţia autorităţilor sovietice, după catastrofa de la Cernobîl.

Angajaţii spitalului la care au fost duşi răniţii susţin că nimeni nu i-a anunţat că aceştia erau iradiaţi. Nu au fost luate măsuri speciale de siguranţă, aşa că acum unul dintre medici a aflat că a fost contaminat. 60 de cadre medicale au acceptat să meargă la Moscova pentru a fi supuse unor teste. Oamenii spun că FSB a distrus dovezile legate de incidentul nuclear şi că i-a pus să semneze contracte de confidenţialitate.

Cinci oameni au murit pe 8 august, în explozia unei rachete cu încărcătură nucleară. Abia la cinci zile de la acel moment, autorităţile au recunoscut că nivelul radioactiv din regiune a depășit de 16 ori limitele recomandate.

Redactor web: George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O altfel de vedetă a filmului s-a stins din viață: Burt, crocodilul din „Crocodile Dundee”, a murit la peste...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...