Guvernul va aproba joi ajutorul de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei. Când vor primi banii

Data actualizării: Data publicării:
pensionara care numara niste monede
Foto: Getty Images

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea, în luna iulie, a unui ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, măsura se aplică pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul militar şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

Potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, cei 700 de lei ar urma să ajungă la pensionari în luna iulie, atunci când primesc pensia. 

„Aceşti bani, 700 de lei pentru fiecare pensionar care are pensia sub 2.000 de lei, vor veni odată cu pensia fiecăruia. Va începe livrarea către populaţie a acestor sume exact în calendarul pe care ştim că se livrează pensiile, începând cu data de 1 iulie", a declarat, recent, ministrul Muncii, care a explicat și cum s-a stabilit plaftonul de 2.000 de lei.

"La începutul anului, am avut un plafon de 1.600 de lei pentru primul pachet social, care a reprezentant atunci pensia medie în România. Am venit ulterior cu o analiză pe care am creat-o şi din cauza evoluţiei preţurilor şi din cauza a ceea ce s-a întâmplat, accentuându-se în unele locuri criza preţurilor din cauza războiului din Ucraina, am decis să implementăm al doilea pachet social, cu acele carduri şi acele vouchere electronice pentru a sprijini populaţia până la sfârşit de an. Am considerat atunci o categorie vulnerabilă, pensia care se încadrează în jurul pensii medii, acum considerăm că evoluţia preţurilor fiind cea pe care o ştim cu toţii trebuie să depăşim un pic pensia medie. Dintr-o analiză a noastră, 3,2 milioane de pensionari vor beneficia a această nouă măsură", a spus Budăi. 

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri