Guvernul de la Beijing îi răspunde NATO care a catalogat China „o provocare”

Data actualizării: Data publicării:
china guvern presedinte
Sursa: Guliver/Gettyimages

Unilateralismul american ameninţă ţările membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), în timp ce China este „o putere paşnică”, a estimat joi guvernul chinez, în condiţiile în care NATO a evocat pentru prima dată „provocarea” pe care o constituie Beijingul, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Reunite în summit la Londra, cele 29 de ţări membre ale NATO au adoptat miercuri o declaraţie comună, care califică pentru prima dată întărirea Chinei drept "provocare".

Ca răspuns, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe chinez, Hua Chunying, a estimat în faţa presei că această „creştere a puterii chineze este cea a unei puteri paşnice”.

Fără a numi SUA, ea a susţinut că „cea mai mare ameninţare actuală pentru lume este cea a unilateralismului şi intimidării”. „Chiar şi aliaţi ai SUA au fost victime” (ale unilateralismului şi intimidării), a adăugat ea, în condiţiile în care preşedintele american Donald Trump a calificat Alianţa drept „depăşită”.

Marţi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a amintit că Beijingul este acuzat de organizarea de atacuri cibernetice împotriva Europei şi de recurgere la spionajul industrial, ceea ce are „consecinţe pentru securitatea ţărilor din Alianţă”.

„China dispune de al doilea buget pentru apărare din lume şi s-a dotat cu un mare număr de noi capacităţi moderne, inclusiv cu rachete cu rază de acţiune lungă, capabile să atingă toată Europa şi SUA”, a subliniat el.

„Nu se pune problema ca NATO să-şi desfăşoare efective în Marea Chinei. Însă noi trebuie să ţinem cont de faptul că China se apropie de noi în Arctica, în Africa, în Europa, unde investeşte masiv în infrastructurile noastre şi în spaţiul cibernetic”, a atenţionat Stoltenberg.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”