Grindeanu le cere șoferilor să nu insiste să folosească drumuri care sunt închise din cauza ninsorilor

Data publicării:
sorin grindeanu face declaratii
El a precizat că ar fi indicat ca şoferii să dea dovadă de o mai mare disciplină. FOTO: Profimedia Images

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut un apel către şoferii care insistă să folosească anumite drumuri atunci când acestea sunt închise din cauza ninsorilor, să ţină cont de anunţurile autorităţilor şi să nu circule pe o perioadă de timp, deoarece, în primul rând, îşi riscă viaţa, iar, în al doilea rând, generează cheltuieli suplimentare la buget. „Iarna nu-i ca vara, ca să citez dintr-un predecesor de-al meu”, a afirmat Grindeanu, făcând apel la expresia folosită de Traian Băsescu, potrivit News.ro.

Sorin Grindeanu a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, dacă autorităţile sunt pregătite având în vedere că meteorologii au anunţat că în acest weekend va ninge în mai multe judeţe.

„Iarna nu-i ca vara, ca să citez dintr-un predecesor de-al meu. Aici, colegii de la CNAIR cred că pot să vă răspundă mai exact şi nici nu trebuie să răspundă, trebuie să se vadă aceste lucruri pe teren. Aş face un singur apel şi asta nu-i valabil doar pentru acest weekend, ci pentru toată perioada asta de iarnă. Aş face un apel la şoferi, la cei care insistă să folosească anumite drumuri, în momentul în care CNAIR-ul sau autorităţile anunţă că acele drumuri sunt închise, să încerce să ţină cont de anunţurile date de autorităţi, să nu circule când anumite zone, pe o perioadă de timp, sunt închise, fiindcă altfel, în primul rând, îşi riscă ei viaţa şi, în al doilea rând, chiar generează şi cheltuieli suplimentare şi costuri la bugetul statului”, a afirmat ministrul Transporturilor.

El a precizat că ar fi indicat ca şoferii să dea dovadă de o mai mare disciplină atunci când autorităţile fac astfel de anunţuri.

„Eu aş face un apel, din acest punct de vedere, la o mai mare disciplină şi o mai bună informare atunci când autorităţile statului fac anunţuri de acest tip, că vorbim de autorităţi centrale sau că vorbim de prefecturi la nivelul judeţului, fiindcă avem şi drumuri judeţene, comunale şi aşa mai departe, sunt lucruri de care trebuie să ţinem cont în perioade de iarnă”, a mai declarat Sorin Grindeanu.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri